Antena Căutare

Ce se întâmplă când îi dai lumină de la lumânarea ta altei persoane, de Înviere, în Biserică

Învierea, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, ne amintește de miracolele acestei lumi și de divinul din noi. Lumina care coboară la Ierusalim, la Sfântul Mormânt, este minunea zilelor noastre, este binecuvântarea pe care o primim din ceruri an de an și momentul simbolic al propriei noastre învieri sufletești.

Învierea, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății. Este momentul care aduce aminte de miracole și lumină. | Shutterstock.com

Emoția aprinderii Luminii Sfinte, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, va fi simțită de toți cei care, fie vor privi din fața televizoarelor, fie vor participa fizic - români de-ai noștri, plecați la Ierusalim. Cert este că la aceste momente lumina este așteptată și va sosi, conform tradițiile, în fiecare biserică din Țară, transportată cu avionul.

Preoții, la miezul nopții, vor ieși din altar cu lumânarea aprinsă, o făclie a speranței, pe care o va împărți tuturor participanților la slujbe, un moment marcat de credință și puritate - o lumină care, conform spuselor, nu arde în primele clipe când este luată. Mai apoi, ne îndreptăm cu lumina venită de sus către casele noastre și către “casele” reci ale celor care ne-au fost familie, dar care astăzi nu mai sunt printre noi.

Ce se întâmplă când dai mai departe lumină de la lumânarea ta, în Noaptea de Înviere

Sfinții Părinți ne vorbesc despre a fi făclii puternic strălucitoare pentru cei din jurul nostru, a lumina calea aproapelui și a aduce lumină în sufletele celor de lângă noi. În Noaptea de Înviere, momentul unic când se ia lumină și oamenii își aprind unul altuia lumânarea este un simbol profund religios care subliniază legătura sfântă dintre oameni, ajutorul reciproc, lumina pe care o putem împărtăși unul altuia și faptul că suntem uniți de același Dumnezeu.

Articolul continuă după reclamă

Atunci când dai mai departe lumină de la lumânarea ta, în Noaptea de Înviere, duci mai departe învățătura creștină strecurată în acest gest religios cu o însemnătate aparte, preamărindu-l pe Dumnezeu, dar și pe aproapele tău. Devii, în acest fel, lumină pentru cel de lângă tine.

Citește și: Felicitări de Paște 2023. Cele mai frumoase poze cu urări și texte pascale

Rugăciune de rostit în Noaptea de Înviere, pe 16 aprilie

"Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grairii în deșert nu mi-l da mie. Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei dăruiește-mi-l mie, slugă Ta. Așa, Doamne Împarate, dăruiește-mi că să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu. Că binecuvântat ești Tu în vecii vecilor. Amin.

"Cel ce a înviat din morți, Hristos Adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale și ale Preacuviosilor și de Dumnezeu purtătorilor părinților noștri și ale tuturor sfinților, să ne miluiasca și să ne mântuiască pe noi, ca un bun și de oameni iubitor.

"Bine ești cuvântat, Stăpâne Atottiitorule! Care ai luminat ziua cu lumina de soare și noaptea ai strălucit-o cu raze de foc. Care ne-ai învrednicit a trece lungimea zilei și a ne apropia de începuturile nopții. Ascultă rugăciunea noastră și a tot poporului Tău. Și ne iartă tuturor păcatele noastre cele de voie și cele fără de voie. AMIN!

Citește și: Program magazine de Paște 2023. În ce zile va fi deschis la Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour și restul supermarketurilor

Slujba Învierii Domnului se vede la Antena 1! Ediție specială Observator în noaptea de Înviere, de la 23.45

Învierea, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății. Este momentul care aduce aminte de miracole și lumină. Reporterii Observator prezintă imagini și povești din cele mai sfinte locuri de pe pământ. Muntele Athos, unde se spune că, zilnic, se întâmplă minuni, un amestec de mister, credinţă, istorie, miracole şi lecţii de viaţă, este unul dintre locurile din care Observator dezvăluie, în reportajele din „Drumul spre lumină”, o lume fascinantă în care, în orice clipă, fie zi, fie noapte, cineva spune o rugăciune, pentru el, dar mai ales pentru alţii.

Citește și: Programul Metrorex si STB de Paște 2023. Ce autobuze și metrouri circulă în noaptea de Înviere

Ce să faci în noaptea de Înviere ca să îți găsești alesul. Toate dorințele se împlinesc dacă faci asta în noaptea când i... Ai curățat cartofii greșit până acum. A apărut o nouă metodă, mai eficientă, care face furori în mediul online...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
O româncă a petrecut două săptămâni în Peru și a dezvăluit ce trebuie să știe turiștii înainte de vacanță. Ce a surprins-o
O româncă a petrecut două săptămâni în Peru și a dezvăluit ce trebuie să știe turiștii înainte de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Clădirile din București construite pe bile rezistă mai bine la cutremur? Miturile despre blocuri pe care mulți români le cred
Clădirile din București construite pe bile rezistă mai bine la cutremur? Miturile despre blocuri pe care mulți...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x