Numele lui Dumnezeu este o necunoscută, cel puțin din punct de vedere al pronunțării. Conform tradiției evreiești, există mai multe moduri în care se face referire la Dumnezeu, unul singur este corect.
Tetragrammaton, un cuvânt cu patru litere scris "YHVH". Pronunția corectă a dispărut în istorie și ceea ce avem azi sunt doar presupuneri:Iahwe, Iahve sau Iehova. Totuși acest nume apare doar de vreo câteva ori în Vechiul Testament. Misterul este și mai mare pentru că pe cruce Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, se referă la Dumnezeu Tatăl astfel:Eli, Eli, lama sabahtani? adica:Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit? (Matei 27, 46).
Multă vreme populația regatelor Iuda și Israel l-au venerat pe YHWH (vocalizat ca Yahweh sau Yahwe), un zeu tribal propriu, în schimbul speratei protecții din partea acestuia, fără a nega însă existența divinităților țărilor vecine. Această practică se numește „monolatrie”, evreii având chiar perioade în care s-au rugat ocazional la aceste zeități. Astfel, Biblia ne spune (1 Cronici 14:7) că regele David a avut un fiu numit „Baaliada” (sau „Beeliada”) , adică „Baal știe” (Baal fiind una dintre principalele zeități cananeene, alături de „El”) și că Saul, și el, a avut un fiu numit Eșbaal (1 Cronici 8:33), adică „omul lui Baal”. Biblia (Ieșire 15:11) îl citează pe Moise spunând: „Cine e ca Tine între dumnezei Doamne?”. Psalmul 86:8 reia și el ideea: „Nimeni nu e ca tine între dumnezei, Doamne”. În alți psalmi (e.g.,82:1) dumnezeul evreilor ni se spune că stă de vorbă într-o adunare de dumnezei („[. . .] El judecă în mijlocul dumnezeilor.”) sau „alți dumnezei se închină Lui” (Psalm 97:7 - 9). Aceeași idee a „zeului nostru printre alți zei” este reluată și-n Exod (18:11) unde Ietro, socrul lui Moise, declară: „Cunosc acum că Domnul este mai mare decât toți dumnezeii” .
De aici și concluzia că folosirea pentru YHWH a substantivului comun plural „dumnezei” („Elohim” pluralul de la „El”/„Eloha”), în afară de a sugera un plural de politețe indică și spre multitudinea de zei/divinități pe care acesta le-a înlocuit în cursul procesului de trecere a religiei evreiești spre monoteism.
La babilonieni, zeul Marduk întruchipează din ce în ce mai mulți zei (Lugal-Aki, Nirig, Nergal, Bel și Nebo). Acest fenomen de unificare a panteonului național are corespondență și în religia Egiptului, deși nici babilonienii, nici egiptenii nu au atins monoteismul iudaic. Există și alte destul de numeroase instanțe în care Biblia (Vechiul Testament) mai trădează politeismul autorilor ei, care însă ele nu sunt neapărat evidente în textele traduse cât e cazul în cel original ebraic. Un exemplu este Facere 6 unde versetele în ebraică trădează o insistentă dar puțin de imaginativă intervenție care comporta repetiții peste repetiții, solilocvii ad hoc și erori gramaticale insolubile și probabil inevitabile, totul pentru a camufla contextul politeist în care a fost gândit mitul potopului original, anume acela în care avea loc un conflict între diverse grupuri și ierarhii de zei, așa cum știm că se întâmplă în variantele mesopotamiene.
Dovezi arheologice vin să sprijine textul biblic, demonstrând că în perioada monarhică, sub Solomon, evreii divinizau mai mulți dumnezei în afară de YHWH, precum Baal, Așera (soția lui YHWH)[10][11], Milkon și Kemos. Panteonul evreiesc era ierarhic, în el intrând și kerubimi (sau heruvimi), inițial personificări ai norilor furtunii, ființe fantastice cu aripi de acvilă cunoscute și de către alte populații canaaneene [12], serafimi (șerpi înaripați) etc.[13]
Catedrala Notre-Dame: Cum a salvat Quasimodo simbolul Parisului. Până ieri!...... Trei „femei” au acostat un bărbat într-o parcare din Arad. La câteva minute, „fetele” au început să se dezbrace și să fa...
