Antena Căutare

Cel mai murdar obiect din restaurante. E plin de microbi și pui mâna pe el de mai multe ori

Tocmai ai intrat în restaurantul tău preferat și te-ai așezat la o masă. Te uiți peste meniu și trebuie să decizi ce comanzi. În timp ce te gândești la asta, probabil îți atingi fața, îți sprijini obrazul în palmă sau atingi cu degetul buzele, nasul sau bărbia. Aceste obișnuite nu ar fi o problemă, dacă nu ai ține în mâini cel mai murdar obiect din restaurant.

Tocmai ai intrat în restaurantul tău preferat și te-ai așezat la o masă. Te uiți peste meniu și trebuie să decizi ce comanzi. În timp ce te gândești la asta, probabil îți atingi fața, îți sprijini obrazul în palmă sau atingi cu degetul buzele, nasul sau bărbia. Aceste obișnuite nu ar fi o problemă, dacă nu ai ține în mâini cel mai murdar obiect din restaurant. | Profimediaimages.ro

„O persoană obișnuită își atinge fața de 16 ori pe oră, dar acest număr este mult mai mare atunci când ia o decizie”, explică Jason Tetro (cunoscut și sub numele de Germ Guy), microbiolog, autor al cărții The Germ Code și gazda podcastului The Super Awesome Science Show.

„Problema cu acest comportament în restaurante este că există o mulțime de suprafețe care se ating foarte mult... și în acele locuri găsim cei mai mulți germeni.”, a mai spus el.

Citește și: Prețurile la pompă azi, 29 octombrie 2024. Cât costă marți motorina și benzina

Cel mai murdar obiect din restaurante. E plin de microbi și pui mâna pe el de mai multe ori

Articolul continuă după reclamă

Meniurile reprezintă unul dintre cele mai contaminate obiecte dintr-un restaurant, fiind manipulabile de un număr mare de oameni pe parcursul unei zile. Realizat din materiale dificil de dezinfectat, precum hârtia plastifiată sau chiar plasticul, meniurile sunt rareori curățate.

Conform unor studii, aceste suprafețe conțin o cantitate considerabilă de bacterii de tip stafilococ, E. coli și salmonella, care se pot transfera ușor de la o persoană la alta. Spre deosebire de obiectele din bucătărie sau de veselă, meniurile nu sunt spălate și nici dezinfectate de fiecare dată, așa că sunt o sursă constantă de microbi.

Alte obiecte aparent inofensive precum solnițele, recipientele de piper și sticlele de sosuri sunt considerate printre cele mai contaminate dintr-un restaurant. În timpul unei mese, aceste recipiente sunt des utilizate și atinse de diverse persoane, dar curățarea lor este adesea neglijată.

Citește și: Ziua ta norocoasă în luna noiembrie 2024. Când ai noroc cu carul și îți ies toate

Chiar dacă de multe ori ospătarii șterg mesele și tacâmurile între clienți, aceste recipiente rămân nedezinfectate pentru perioade lungi de timp. Ca și meniurile, acestea pot adăposti o varietate de bacterii, printre care salmonella și bacteriile fecale, având potențialul de a se răspândi rapid.

Un alt exemplu de zone „fierbinți” pentru microbi în restaurante sunt clanțele ușilor și robineții de la toaletă. Chiar dacă pare un loc evident pentru contaminare, mulți oameni nu își spală mâinile corect după folosirea toaletei, iar bacteriile sunt ușor transferate pe aceste suprafețe. În plus, mulți oameni care intră și ies din restaurant ating clanțele ușilor de la intrare, crescând șansele de contaminare a altor clienți. Curățenia acestor elemente depinde de politica fiecărui restaurant, însă ele nu sunt frecvent igienizate pe parcursul zilei, fiind astfel un risc constant.

Din fericire, există câteva măsuri pe care le putem lua pentru a reduce riscul de expunere la germeni în restaurante. De exemplu, putem:

  • Să ne spălăm mâinile înainte de a mânca și după ce am atins meniul sau alte obiecte comune.
  • Să folosim șervețele umede dezinfectante pentru a șterge suprafețele expuse, cum ar fi sticlele de sosuri și solnițele.
  • Să evităm să atingem fața cu mâinile, pentru a preveni transferul bacteriilor la nivelul ochilor, gurii sau nasului.
  • Să cerem tacâmuri de unică folosință dacă avem motive de îngrijorare sau să solicităm o curățare suplimentară.

Vezi mai multe ştiri externe în secţiunea de pe observatornews.ro

O mireasă din România reclamă că doi oameni nu au fost la nunta ei, deși aveau „datorie”. De ce absenții le-au dat 1 leu... Care este motivul pentru care sute de stele au dispărut de pe cer în ultimii ani. Cercetătorii au descoperit totul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Obiect misterios, asemănător unei meduze, surprins pe cer lângă o bază militară din Alaska. A dispărut după câteva minute
Obiect misterios, asemănător unei meduze, surprins pe cer lângă o bază militară din Alaska. A dispărut după...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce este recomandat să pulverizezi oțet pe ochelarii de vedere. Trucul pe care puțini îl cunosc
De ce este recomandat să pulverizezi oțet pe ochelarii de vedere. Trucul pe care puțini îl cunosc
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x