Antena Căutare

Cum a apărut părul blond și cine au fost primele femei cu cosițe de aur! Totul avea legătură cu bărbații

Părul blond nu mai este în zilele noastre ceva ieșit din comun, fie că este vorba despre cel natural sau cel obținut prin decolorare. Cândva, această culoare a podoabei capilare era considerată o raritate și un aspect special, întâlnit doar la oamenii „aleși”. Totuși, puțini sunt cei care știu cum și când a apărut părul blond!

Fată blondă, pictată de Renoir

În zilele noastre, atunci când vorbim despre părul blond ne gândim, în primă instanță, la popoarele din nordul Europei, însă șuvițele de culoarea soarelui se pot întâlni și în regiuni din Asia, Africa sau Oceania.

Studiile au arătat că aproximativ 2% din populația lumii se naște cu blond natural. Oamenii de știință au fost fascinați de acest aspect și au încercat să descopere cum și când a apărut părul blond. Se pare că anumite dovezi datează încă din Epoca de Gheață, adică undeva în urmă cu aproximativ 11.000 de ani.

Cercetătorii japonezi a ajuns la concluzia că, cel mai probabil, gena responsabilă de apariția părului blond a apărut cu 9000 de ani înainte de Hristos, adică acum 11.000 de ani, ca rezultat al unor factori numeroși ce țin de mediu și de evoluție.

Articolul continuă după reclamă

Cum a apărut părul blond și cine au fost primele femei cu cosițe de aur! Totul avea legătură cu bărbații

Cum a apărut părul blond

Părul blond, un mare mister pentru oamenii de știință

O explicație vine din faptul că anumite persoane, în special cele din regiunile nordice ale Europei, s-au născut cu nivelul scăzut al pigmentului eumelamină, din cauza nivelului scăzut de radiație solară și deci a asimilării vitaminei D mult mai greu.

O altă teorie a unui om de știință canadian spun că totul are legătură cu evoluția omului și cu apariția unei gene mutante, ce a debutat brusc în rândul oamenilor. Ipoteza sa spune că totul are legătură cu faptul că, la finalul Epocii de Gheață, competiția între femei era mare din punct de vedere al reproducerii, cele mai dorite fiind cele cu păr blond sau caracteristici ieșite din comun Părul blond și ochii albaștri erau un semn de sănătate.

Cum a apărut părul blond și cine au fost primele femei cu cosițe de aur! Totul avea legătură cu bărbații

Cum a apărut părul blond

Locuitori din Insulele Solomon

Un alt studiu susține că părul blond nu a apărut și s-a extins pe glob datorită europenilor, ci a apărut în rândul populațiilor din anumite regiuni ale lumii, ca rezultat al unei mutații genetice. O mutaţie genetică descoperită în Insulele Solomon ar fi apărut acum circa 10.000 ani şi se pare că aceeaşi genă a determinat existenţa părului blond la localnicii din Insulele Fiji şi alte arhipelaguri din Pacific și ulterior la alți locuitori ai lumii, prin contactul favorizat de migrație sau călătorii.

Totuși, deocamdată nu se știe cu exactitate cum și când a apărut părul blond, dar cu siguranță ideile lansate de cercetători până în prezent sunt extrem de interesante!

O asistentă a încasat timp de 33 de ani pensia unui pacient mort. Femeia folosea banii pentru a juca jocuri de noroc... Nu, nu e glumă! Un angajat de top al unei companii a fost concediat după ce a fost prins furând mâncarea colegilor. Bărb...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută în 1955
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x