Un studiu care urmărește recipientele pentru alimente pentru copii arată că plasticul băgat în cuptorul cu microunde eliberează milioane de bucăți de polimer. Un specialist, care este și tată, a făcut un studiu prezentând indici alarmanți în ceea ce privește încălzirea mâncării în recipiente din plastic.
Pe vremea când era doctorand și studia nanotehnologia mediului Kazi Albab Hussain a demarat un studiu despre recipientele de plastic pentru copii. Cu un an înainte, oamenii de știință descoperiseră că biberoanele din plastic pentru copii împrăștie milioane de particule în laptele praf, pe care sugarii sfârșesc prin a-l înghiți, potrivit scitechdaily.com.
Hussain a vrut să știe câte particule toxice sunt degajte din tipurile de recipiente din plastic pe care le cumpăra. Într-un studiu publicat în luna iunie în Environmental Science & Technology, Hussain și colegii săi au prezentat că, atunci când au fost încălzite la microunde, aceste recipiente au eliberat milioane de bucăți de plastic, numite microplastice, și chiar și nanoplastice.
Materialele plastice sunt combinări complexe de lanțuri lungi de carbon, numite polimeri, amestecate cu aditivi chimici, molecule mici care ajută la modelarea polimerilor în forma lor finală și le conferă rezistență la oxidare, la expunerea la UV și la alte tipuri de uzură.
Cum influențează cuptorul cu microunde degajarea de substanțe toxice din plastic
Cuptorul cu microunde favorizează degajarea de substanțe toxice din plastic din cauza a trei factori: căldură, iradiere UV și hidroliză ( o reacție chimică prin care legăturile sunt sparte de moleculele de apă). Toate acestea pot face ca un recipient să se fisureze și să se desprindă din el însuși sub formă de microplastice, nanoplastice și levigate, componente chimice toxice ale plasticului.
Efectele asupra sănătății umane ale expunerii la plastic sunt neclare, dar oamenii de știință suspectează de ani de zile că efecte există. Odată intrate în organism, aceste particule de plastic se acoperă cu proteine, strecurându-se pe lângă sistemul imunitar, "ca niște cai troieni", spune profesorul de chimie de la Trinity College Dublin, John Boland, care nu a fost implicat în acest studiu. Microplasticele colectează, de asemenea, o comunitate complexă de microbi, numită plastisferă, și le transportă în organism.
Rinichii noștri elimină deșeurile, ceea ce îi plasează în prima linie de expunere la contaminanți. Aceștia se descurcă bine la filtrarea microplasticelor mai mari, așa că, probabil, o mare parte dintre acestea sunt eliminate prin excreție. Dar nanoplasticele sunt suficient de mici pentru a se strecura prin membranele celulare și "să ajungă în locuri în care nu ar trebui", spune Boland.
"Microplasticele sunt ca niște furaje din plastic: Ele intră și sunt expulzate", adaugă el. "Dar este foarte probabil ca nanoplasticele să fie foarte toxice".
Odată ce au trecut de sistemele de apărare ale organismului, "substanțele chimice folosite în materialele plastice distrug hormonii", spune Leonardo Trasand, profesor la Școala de Medicină Grossman de la Universitatea din New York și director al Centrului pentru Investigarea Riscurilor de Mediu.
Potrivit studiului lui Hussain, bebelușii sunt mai expuși riscului acestor contaminanți decât persoanele adulte.
Specialiștii au constatat că temperaturile mai ridicate de depozitare determină scurgerea mai multor particule de plastic în alimente. De exemplu, un recipient din polipropilenă a eliberat cu peste 400.000 mai multe microplastice pe centimetru pătrat după ce a fost lăsat într-o cameră fierbinte decât după ce a fost depozitat într-un frigider (care a provocat totuși scurgerea în lichidul depozitat a aproape 50.000 de microplastice și 11,5 milioane de nanoplastice pe centimetru pătrat). "M-am îngrozit văzând cantitatea de microplastice la microscop", spune Hussain.
