- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
Gheorghe Chipail s-a născut pe 15 februarie 1905, în satul Cucuteni, comuna Durnești, județul Botoșani. A fost medic chirurg, șef al Clincii a III-a Chirurgicală de la Spitalul „Sf Spiridon” din Iași și profesor la Facultatea de Medicină din Iași.
Școala primară a făcut-o în satul natal, iar studiile la Liceul Internat din Iași. A fost admis la Facultatea de Medicină și a absolvit-o în 1930. Șase ani mai târziu devine medic secundar de chirurgie, iar în 1943 este profesor al facultății pe care a urmat-o. Un an mai târziu, în 1944, după ce a revenit din refugiu de la Alba Iulia, a deschis actuala Clinică a III-a Chirurgicală pe care a condus-o până în anul 1974, când s-a pensionat.
În 1950, doctorul Gheorghe Chipail a realizat prima operație pe cord din România, iar în 1954 prima comisurotomie pe cord închis la Iași.
Pe 6 decembrie 2013, în memoria acestuia, a fost dezgolit bustului chirurgului realizat de sculptorul Marcel Mănăstireanu, în parcul comunei Durnești, județul Botoșani.
"În 1950 a realizat prima operație pe cord, la un copil. Eram în stagiu la Școala Sanitară, noi eram la etaj și priveam în sala de operație. Atunci nu am conștientizat (n.r. - că asistă la un eveniment ce va intra în istoria medicinei). A fost primul medic din țara noastră, el, venit dintr-un sat din Botoșani, care a făcut prima operație pe cord. Era un om deosebit, un om dulce, plăcut, care inspira bunătate. Un om atât de modest! L-am reîntâlnit în facultate. El ne cerea să facem tot, de la munca de infirmieră, asistentă și apoi medic. Ne spunea: să respectați, pentru că de la asistentă și de la infirmieră o să învățați meserie. Și a avut dreptate. Prezentam dimineața la raport cazurile pe care le aveam. Am avut un bolnav cu neoplasm esofagian. Mi-a dat să pregătesc tema. Profesorului i-a plăcut, când a văzut că am ceva în cap, așa că mă lua mereu și mergeam la operații mai simple, ca cele de apendicită – eram mâna a doua, dădeam instrumentele, făceam nodurile... M-a inițiat în chirurgie. La examenul de stat a fost foarte plăcut. Se adresa tuturor cu "colega". După ce am dat examenul de stat m-a chemat în cabinet și mi-a propus să rămân în clinică" , a povestit medicul Olga Mandache, eleva doctorului Chipail.
Profesorul și doctorul Chipial a introdus, în premieră, tehnici chirurgicale şi a efectuat toată paleta de intervenţii chirurgicale. A condus peste trei decenii clinica din Iași și a ieșit la pensie în anul 1974. Cu toate acestea nu s-a oprit din operat până în 1986.
„Mai ţin minte când m-a operat şi a venit după miezul nopţii la mine să vadă ce fac“, amintește unul dintre pacienții doctorului.
Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, al unor societăţi ştiinţifice naţionale, al Societăţii Internaţionale de Chirurgie şi al Societăţii Europene de Chirurgie Cardiovasculară, profesorul Gh. Chipail a primit în anul 1995, din partea Președintelui României, distincția „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941–1945“.
„A apărut la un moment dat profesorul Chipail. Cu toate că mă aflam pe un fotoliu, picioarele-mi tremurau. Profesorul era lângă mine. Mi-a întins mâna. Am discutat minute bune cu domnia sa. Se plângea nu de altceva, ci de faptul că nu mai poate citi, fiindcă nu mai vede bine. În plus, îl mai chinuia o nenorocită de „insufişienţă respiratorii“. L-am vizitat în două rânduri. Îmi spunea că toţi l-au uitat, inclusiv cei pe care i-a format.” , își amintește doctorul Richard Constantinescu.
„Nu a fost niciodată dominat de teama insucceselor, ceea ce i-a permis abordarea cazurilor limită, rezolvarea complicaţiilor, prin reintervenţii şi decizii rapide şi eficiente la patul bolnavului sau în sala de operaţie. Nu a scris şi nici nu a publicat excesiv, pe de o parte datorită unei autoexigenţe extreme, iar pe de altă parte pentru că a crezut cu toată tăria în supremaţia faptelor şi nu a vorbelor. Şi-a învăţat discipolii să muncească fără cruţare într-un spirit al onestităţii fără concesii faţă de bolnavi şi faţă de profesie. Spunea uneori: "prostia, chiar atunci când reuşeşte, tot prostie rămâne!". Respecta el însuşi şi cerea colaboratorilor o "măsură a lucrurilor", dar mai ales "o bună credinţă". Pentru profesor buna credinţă însemna totul: muncă, echilibru în comportament şi profesie, dar mai ales cinste", încheie doctorul Richard Constantinescu.
