Interzis de otomani, dorit de români și visat de conducători: leul românesc, o istorie de 180 de ani! De unde își trage numele moneda noastră

Pe 16 septembrie anul acesta, leul românesc a împlinit 180 de ani de când a devenit oficial moneda românilor.

Evenimentul s-a întâmplat pe 16 septembrie 1835, atunci când Alexandru Ghica, domnul Țării Românești, a decis să instituie leul ca monedă oficială a țării.

Cum a început istoria leului?

Totul debutează în secolul al XVII-lea, atunci când Principatele dunărene foloseau ca monedă taleri olandezi, numiți „löwenthaler”.

Acesta era denumit de români „leu”, pentru că pe reversul său apare figura unui leu. Aceasta monedă a circulat până pe la 1750 și a intrat atât de bine în conștiința colectivă a românilor, încât a devenit o monedă de referință.

Din cauza lipsei unor legi monetare bine definite, la noi au început să fie folosite câteva zeci de tipuri de valută străină. Prin Regulamentele Organice din 1831 şi 1832 s-a hotărât utilizarea unui număr restrâns de monede, printre ele aflându-se una austriacă, numită zwanziger. La noi era cunoscută drept sfanţul de argint, sau mai simplu, doar şfanţ.

„Nu am niciun șfanț” sau „Nu face două parale”

Putem vedea astfel de unde se trage celebra expresie “nu am nici un şfanţ”. O altă monedă era paraua otomană. Expresia de rigoare „nu face două parale” vine de la faptul că moneda avea o valoare redusă și era confecționată din material prost, astfel că o folosire intensă o tocea și monezile chiar se lipeau unele de altele.

În Moldova, domnitorul Mihail Sturdza, ar fi dorit în 1835 să bată monedă, dar Imperiul Otoman, nu ar fi acceptat ca un stat vasal să aibă propria monedă, deoarece ar fi fost un semn al independenţei. După unirea Principatelor, Cuza a tatonat ideea unei monede naţionale, care urma să se numească „român” sau „romanat”, dar din nou Înalta Poartă s-a opus.

Ambiția lui Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza

Încă din 1859, Alexandru Ioan Cuza l-a însărcinat pe consulul francez la Iaşi, Victor Place, să negocieze baterea unor monede româneşti la monetăria din Paris. Proiectul nu a putut fi realizat. La 1860, s-a bătut totuşi o monedă de bronz de 5 parale, dar aceasta nu a circulat.

În 1864, după ce Cuza a impus regimul său autoritar, chestiunea a fost reluată şi s-au bătut câteva monede de probă. Este vorba de piesele de „5 sutimi”, care aveau pe avers efigia domnului şi inscripţia „Alecsandru Ioan I”. Ele nu au fost puse în circulaţie niciodată. O astfel de monedă poate fi văzută la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti.

Monede din vremea lui A.I.Cuza

La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda naţională leul, o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur şi având 100 de diviziuni, numite bani. Un leu echivala cu un franc francez. Monedele de 5, 10 şi 20 de lei erau din aur, iar cele de 1 şi 2 lei, precum şi cele de 50 de bani erau din argint. Până la înfiinţarea Monetăriei statului (1870), primele monede au fost bătute la Birmingham.

La 3 martie 1870, se înființează la București Monetăria Statului, care bate, în același an, moneda de argint de un leu și pe cea de aur de 20 lei. Punând în circulație acești bani, guvernul român „a ignorat pretenția otomană” care se referea la existența pe monede a unui însemn al suveranității turcești. În anii următori, sistemul monetar românesc avea să fie întregit cu piesa de argint de 50 de bani și cele de doi și, respectiv, de cinci lei.

Leul și comunismul

În 1947, se face denominarea, la un raport de 1 leu nou la 20.000 lei vechi. Reevaluarea este realizată de regimul comunist fără vreo avertizare prealabilă și fără posibilitatea de a schimba mai mult decât o suma fixă din moneda veche.

Bancnotă apărută la 15 iunie 1950

Acest lucru a fost făcut pentru a nu permite persoanelor din clasa mijlocie și cea de sus să păstreze o mare parte din venituri după naționalizare pentru a le folosi la rezistența împotriva colectivizării și a instalării definitive a comunismului în România.

Bancnotă apărută la 18 iunie 1948

Bancnotă emisă în 1966

Leul după ‘89

Prima monedă emisă după căderea sistemului comunist a fost cea de 10 lei, în 1990. Până în 2003, se emit aproape în fiecare an monede și bancnote noi.

Până în 1998 inflația a crescut galopant, iar în 2005, BNR a decis să taie patru zerouri, 10.000 de lei devenind astfel 1 leu.

Știai că?

Talerul olandez a “inspirat” si alte monede naționale din sud-estul continentului european cum ar fi leva bulgărească sau leka albaneză. Moneda naționala Bulgariei este “Leva”, care în traducere înseamnă tot “LEU”, trădând aceeași origine ca cea a leului românesc.

Dolarul își datorează și el numele tot talerului olandez. Emigranții olandezi l-au dus în Lumea Nouă, unde din „leeuwendaalder” (denumirea în limba olandeză) a devenit „dhaler” și apoi dolar.

Talerul olandez

Surse: bankingnews.ro

istorie-pe-scurt.ro