Antena Căutare

O poveste de viață șocantă! Cum a reușit o tânără să-și convingă răpitorul să o elibereze

O tânără din Austria a trăit momente cumplite după ce a fost lovită de o mașină în timp ce se plimba cu bicicleta. Apoi fata a fost legată cu bandă, răpită și sechestrată într-o casă.

Natalie Birli | thetimes.co.uk

Femeia a scăpat într-un final, datorită unui truc inedit la care a apelat, cu ajutorul căruia și-a sensibilizat răpitorul.

Nathalie Birli, o ciclistă profesionistă în vârstă de 27 de ani a reuşit să scape din mâinile celui care o sechestrase şi încercase să o ucidă, după ce l-a complimentat pentru orhideele pe care le avea în casă.

Întâmplarea a avut anul trecut, într-o zonă rurală din Kumberg, în sudul Austriei, în apropiere de orașul Graz, conform purtătorului de cuvânt al poliției din Graz, Fritz Grundnig.

Îi mureau pe rând toți copiii imediat după ce-i năștea, până când a recurs la o superstiție bizară. O poveste cutremurătoare de viață

Articolul continuă după reclamă

În timpul accidentului tânăra şi-a rupt o mâna. Nu doar că nu a ajutat-o în niciun fel, dar agresorul a lovind-o cu un lemn, iar femeia și-a pierdut conștiența. A luat-o cu el în mașină, aruncând-o pe bancheta din spate și a dus-o într-o casă izolată.

„M-am trezit dezbrăcată şi legată într-un fotoliu, într-o casă veche”, a povestit tânăra.

Criminalul a forţat-o să bea alcool şi a încercat apoi să o înece într-o cadă cu apă rece, a mai povestit femeia.

„M-a legat la ochi, m-a forțat să beau vin și ținea permanent un cuțit în mână”.

A avut, însă, zile. A reuşit să-l înduplece pe monstru să o elibereze printr-o minune. I-a lăudat numeroasele orhidee pe care acesta le avea în casă.

„Plin de ură la început, el a devenit brusc simpatic cu mine”, mărturisindu-şi pasiunea pentru grădinărit şi orhidee şi povestindu-mi despre copilăria lui dificilă, a adăugat tânăra.

El i-a povestiti că este grădinar și că a avut parte de o viață oribilă „un tată mort, o mamă dependentă de alcool și prieteni care l-au trădat”, povestea victima, care a precizat că acesta a fost momentul în care a început să-i propună agresorului o înțelegere.

"'Să ne prefacem că a fost un accident, iar tu mă lași să plec."

Nu doar că a reuşit să-l convingă să o elibereze, ci acesta chiar a condus-o până acasă.

"Am intrat în casă, am încuiat ușa și mi-am sunat partenerul", a spus Birli.

Analizarea datelor GPS i-a îndrumat repede pe anchetatori la domiciliul suspectului.

Bărbatul era în vârstă de 33 de ani şi suferea de tulburări psihice. El a fost reținut, iar anchetatorii au încercat să afle dacă acesta a mai fost implicat și în alte răpiri. . Numele lui nu a fost făcut public, conform regulilor austriece de confidențialitate, dar bărbatul a fost arestat.

Tânăra și-a povestit întâmplarea printr-o postare pe Facebook, ea spunea că experiența a fost ca un „film de groază” și a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în căutarea ei atunci când lipsea.

„Mulțumesc Domnului că am reușit să scap , iar în afară de un braț fracturat și o lovitură la cap, sunt bine”, a spus ea, conform telegraph.co.uk

"Toți trăisem aceeași traumă. Nu mai existau orgolii, egoisme, lupte personale". Povestea dramatică din spatel... Alaiul Berbecilor, obicei inedit din Banat...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Obiecte misterioase în formă de meduză, surprinse pe cer în mai multe orașe din SUA. Ce explicație au specialiștii
Obiecte misterioase în formă de meduză, surprinse pe cer în mai multe orașe din SUA. Ce explicație au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ploaia de stele Leonide revine pe cerul României. Când poate fi observat fenomenul spectaculos din noiembrie 2026
Ploaia de stele Leonide revine pe cerul României. Când poate fi observat fenomenul spectaculos din noiembrie 2026
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x