Poveștile Revoluției. Alina și Petre, frații despărțiți de un glonț venit de nicăieri!

Urmărește A1 pe Discover

În ziua de 22 decembrie 1989, unul dintre cei mai promițători sportivi ai României pierea nedrept, străpuns de un glonț venit de nicăieri. De-atunci și până acum, Alina, sora lui încearcă să afle răspunsul la o întrebare simplă: „De ce?” .

Erau primele ore de libertate. Bucureștenii simțeau fiorii fricii amestecați cu o dorință neobișnuită de a se bucura de momentele pe care le trăiau, iar cei mai tineri dintre ei se lăsau mânați pe străzile răvășite strigând din tot sufletul „Libertate, libertate, libertate”. Printre ei, un băiat zdravăn, călit pe terenurile de rugby ale Metrorexului. Petre, un flăcău de 23 de ani neîmpliniță voia să vadă cu ochii lui cum e această libertate de care vorbeau toți oamenii pe care-i întâlnea.

A apucat-o spre piață. Auzise că acolo se împărțeau ziare fără poza tovarășilor și fără împlinirile mărețe ale partidului. Parcă nu-i venea să creadă. Așa că și-a luat un prieten cu el și au mers spre locul în care se schimba România. Acolo era un soi de nebunie, însă o nebunie frumoasă, așteptată de ani întregi de un popor trezit dintr-un somn de moarte. În toată acea vâltoare, în tot acel haos plăcut s-a auzit o rafală. Oamenii s-au ascuns care-ncotro. Numai Petre a rămas pe loc și a șoptit cu un glas rece: "M-a nimerit". Apoi a căzut fulgerat. Glonțul răzleț îl atinsese, iar tânărul viguros și plin de poftă de viață a fost luat și transportat de urgență la spital.

La aproape 600 de kilometri distanță de București, într-unul dintre hotelurile de la Băile Felix, se afla lotul României de Atletism, care-și finalizase încă una dintre etapele de pregătire ale strategiei ce urma să fie pusă în aplicare peste doi ani, la Olimpiada de la Barcelona. Una dintre fetele în care țara își punea speranțe era Alina. O domnișoară ca o mlădiță. Subțire și frumoasă ca o zeiță. Îi plăcea să zboare peste înaltele ștachete. Atunci, în acea zi, se uita la televizor împreună cu colegele de lot, trăind de la depărtare marea Revoluție română. Tocmai ce se încheiase un nou antrenament epuizant.

Zgomotul grosier al telefonului din cameră le-a scos pe Alina și colega ei din transă. La celălalt capăt al firului era mama Alinei, care cu vocea stinsă i-a spus doar o frază: „Alina, fratele tău, Petre,a fost împușcat”. Nu putea fi o glumă. Era prea morbidă. Fata a plecat înspre București. Cu orice risc. A ajuns acasă la Crăciun. În casă a văzut un sicriu în care fratele ei, sufletul ei, omul cu care împărțise totul, stătea nemișcat și acoperit cu un tifon.

Petre Astafei - stânga

Șocul a fost mare. Mult prea mare. Alina nu a acceptat că Petre nu mai era. Au trecut zile apăsătoare, zile în care Alina a alergat din instituție în instituție pentru a afla răspunsul la aceeași întreabre simplă: „De ce?”. Ar fi vrut să afle și cine, dar nimeni nu putea să-i dea un răspuns. Zilele, orele, minutele continuau să treacă, iar răspunsurile continuau să NU vină. Alina s-a refugiat în muncă. A ajuns la Olimpiadă și a câștigat medalia de argint, însă întrebările rămâneau aceleași. Țara pe care a iubit-o și-o iubește atât de mult îi refuza un răspuns.

Măcinată de durere, Alina a luat cea mai grea decizie din viața sa. A plecat din România. Alina devenise Galina. Galina ASTAFEI, cea mai valoroasă săritoare în înălțime a neamului de la Iolanda Balaș și până astăzi. Țara pentru care concura era de-acum Germania, o țară care probabil îi oferă răspunsuri la întrebările pe care le are.

Alina Astafei. Credit foto: gsp.ro

Ajunsă la 46 de ani, Galina Astafei are o familie frumoasă. Doi copii și o meserie respectată. Din când în când se mai întoarce în locurile în care îi poate auzi cu urechile minții râsul fratelui ei, Petre.