Antena Căutare

Primul transplant al unei inimi de porc la om a fost un succes. Cum a decurs operația

Chirurgii au realizat primul transplant de succes al unei inimi de porc în corp uman. Iată cum a decurs operația și ce rezultate a avut.

Primul transplant al unei inimi de porc la om a fost un succes. Cum a decurs operația | Shutterstock

Chirurgii au realizat primul transplant de succes al unei inimi de porc în corp uman, după ce Food and Drug Administration a acordat autorizaţie de urgenţă, în ajunul anului nou, pentru ca un bărbat în vârstă de 57 de ani să primească o inimă de porc modificată genetic.

A fost realizat cu succes primul transplant de inimă de la un porc la un om

Bărbatul, David Bennett, se simt bine, potrivit University of Maryland, care a spus că este posibil ca această operaţie să deschidă o nouă cale pentru cei care se confruntă cu sistemul de donare suprasolicitat, potrivit news.ro.

Citește și: Connie Culp, prima femeie din SUA care și-a făcut transplant de față. Cum arăta înainte ca soțul său să o împuște

Articolul continuă după reclamă

Bennett era considerat ineligibil pentru un transplant de inimă convenţional, a fost spitalizat şase săptămâni cu o aritmie care îi punea viaţa în pericol şi a fost contectat la un aparat bypass inimă-plămân, potrivit University of Maryland Medical Center.

Dr. Bartley Griffith, medicul care a operat, a descris luni transplantul ca „o intervenţie chirurgicală inovatoare”.

„Pur şi simplu nu există suficiente inimi donate de oameni pentru a ajunge pe lunga listă de potenţiali destinatari”, a spus Griffith într-un comunicat. „Continuăm precaut, dar suntem optimişti că această operaţie în premieră în lume va oferi o opţiune importantă pentru pacienţi în viitor”.

Citește și: Adam Sinclair e șoferul de autobuz căruia i s-a implantat o perucă și a plâns când s-a privit în oglindă. Cum arată acum

Griffith şi dr. Muhammad M. Mohiuddin, profesor de chirurgie la University of Maryland School of Medicine, au petrecut cinci ani pentru a perfecţiona tehnicile de transplant a inimilor de porc la destinatari non-umani.

Bennett va continua să fie monitorizat săptămânile viitoare, însă la trei zile de la operaţie se simte bine.

„Fie mor, fie fac transplantul ăsta. Vreau să trăiesc”, a spus el înainte de operaţie, conform spitalului.

Ţesuturile de porc şi vacă au fost folosite cu succes pentru înlocuirea valvelor, potrivit Harvard University Medical School. Aceste valve rezistă aproximativ 15 ani şi nu e nevoie de administrarea de medicamente anti-coagulante, spre deosebire de cazul valvelor mecanice, care pot rezista mult mai mult timp.

Anul trecut, cercetătorii de la New York University Langone Health au putut ataşa temporar un rinichi de porc unei femei decedate.

Xenotransplanturile, termen folosit pentru transplanturile de la o specie non-umană la oameni, au fost cercetate după ce solicitarea de organe a crescut. Potrivit FDA, în SUA zece pacienţi mor zilnic aşteptând un organ donat.

Citește și: Obiceiuri la care poți renunța pentru a avea o inimă sănătoasă. Patru sfaturi utile oferite de specialiști

Premieră mondială. Chirurgii au transplantat cu succes un rinichi de porc unui om pentru întâia dată

Chirurgii din SUA sunt cei care au realizat această premieră mondială. Ei au transplantat pentru întâia dată unui pacient uman un rinichi de porc. Organul a început să funcționeze așa cum trebuie, a scris Daily Mail, fără a exista o respingere imediată de către sistemul imunitar al beneficiarului.

Procedura, efectuată la spitalul NYU Langone Health din New York, marchează "un pas important" în încercarea de multe decenii de a folosi organe de la animale la oameni, a mai scris presa străină. Totodată, transplantul a implicat utilizarea unui porc ale cărui gene fuseseră modificate, astfel încât țesuturile animalului să nu mai conțină o moleculă care declanșa în mod normal respingerea aproape instantanee, a relatat Daily Mail.

Beneficiarul care a primit rinichiul de porc a fost o pacientă aflată în moarte cerebrală, cu disfuncții renale. Familia ei a fost cea care și-a dat consimțământul înainte ca femeia să fie deconectată de la aparatele care o țineau în viață.

Timp de trei zile, noul organ a fost ținut atașat de vasele de sânge ale pacientei și menținut în afara corpului ei, astfel încât cercetătorii să poată analiza procesul. Dr. Robert Montgomery, chirurg specialist, a declarat, conform Daily Mail, că rezultatele testelor efectuate asupra funcţiei rinichiului transplantat ''au arătat destul de normal''. Rinichiul a produs ''cantitatea de urină așteptată'' de la un rinichi uman transplantat, a mai spus acesta, și nu au fost dovezi ale unei respingeri clare și precoce, observată atunci când sunt transplantaţi rinichi de porc nemodificaţi la primate non-umane.

Femeia care are trei copii născuți în aceeași zi. Ei nu sunt tripleți. Care e explicația... Kovid Kapoor, indianul care a devenit celebru în timpul pandemiei. Nu doar prenumele stârnește hohote de râs...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Obiect misterios, asemănător unei meduze, surprins pe cer lângă o bază militară din Alaska. A dispărut după câteva minute
Obiect misterios, asemănător unei meduze, surprins pe cer lângă o bază militară din Alaska. A dispărut după...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce este recomandat să pulverizezi oțet pe ochelarii de vedere. Trucul pe care puțini îl cunosc
De ce este recomandat să pulverizezi oțet pe ochelarii de vedere. Trucul pe care puțini îl cunosc
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x