Antena Căutare

Cum să-ți creezi singur destinul, prin autosugestie conștientă. Sfaturi de la părintele "gândirii pozitive"

Émile Coué este considerat unul dintre fondatorii curentului „gândirii pozitive” prin sugestie conștientă. Acesta a ajutat sute de pacienți să se vindece de diverse afecțiuni, atât fizice, cât și psihice, prin metoda autosugestiei. Conform teoriei sale, subconștientul controlează atât corpul fizic cât și psihicul nostru. El este cel care guvernează buna funcționare a organelor noastre, inclusiv a tuturor celulelor organismului nostru, prin intermediul nervilor. Astfel, spune el, subconștientul este controlat de imaginație. Iar dacă imaginația și voința merg mână în mână, scopurile și dorințele noastre pot deveni ușor realitate, cu condiția ca acestea să fie lucruri rezonabile.

Iată care sunt preceptele lui Émile Coué, fondatorul gândirii pozitive.

’’Este bogat numai cine se crede bogat, cel care se crede sărac, este într-adevăr sărac.’’

’’Atunci când există un conflict între voință și imaginație, cea care prevalează este întotdeauna imaginația. Astfel, cine se teme de boală o atrage.’’

’’Cine se îndoiește întotdeauna de el însuși nu reușește să facă niciodată nimic.’’

Articolul continuă după reclamă

’’Orice om care pornește de la premisa că va reuși, reușește într-adevăr, întrucât face exact ceea ce trebuie să facă pentru a reuși.’’

’’Noi ne creăm singuri destinul care nu are nimic de-a face cu soarta oarbă.’’

’’Nu îți imagina cauza bolii, ci limitează-te să îi constați efectele și să o faci să dispară. Puțin câte puțin subconștientul tău va face să dispară și cauza, dacă acest lucru este posibil.’’

’’Cuvintele Mi-aș dori au întotdeauna în subtext… Dar nu pot. Folosiți așadar afirmații pozitive precum: Îmi doresc… Pot.’’

’’Dacă suferi, nu-ți spune niciodată: Voi încerca să fac să dispară această suferință. Spune-ți: Voi face să dispară această suferință. Atunci când te îndoiești nu ai cum să obții rezultate pozitive.’’

’’Cultivați autocontrolul. Evitați mânia, căci aceasta vă golește rezervorul vitalității și vă slăbește. Ea nu conduce niciodată la ceva bun. Nu face decât să distrugă și reprezintă un obstacol în calea succesului.’’

’’Fiți calmi, blânzi, binevoitori, siguri pe voi și, mai presus de orice, învățați să vă fiți suficienți vouă înșivă.’’

’’Nu-ți pierde timpul căutând bolile pe care le-ai putea avea, căci dacă nu găsești nicio boală reală s-ar putea să îți inventezi una artificială.’’

’’Cultivă certitudinea că vei obține ceea ce îți dorești și chiar vei obține acest lucru, în măsura în care dorința ta este rezonabilă.’’

’’Dacă dorești să devii propriul tău stăpân, este suficient să te gândești că ești în plin proces de realizare a acestui lucru. Dacă îți tremură mâinile, iar pașii îți sunt nesiguri, spune-ți că aceste simptome sunt pe punctul de a dispărea și ele vor dispărea gradat.’’

’’Numai cine se crede stăpânul gândurilor sale devine cu adevărat stăpânul acestora.’’

’’Fiecare din gândurile noastre se concretizează, se materializează și devine o realitate, ieșind astfel din domeniul posibilităților. Acest lucru este valabil deopotrivă pentru gândurile pozitive, cât şi pentru cele negative.’’

’’Noi suntem ceea ce facem și nu ceea ce ne face soarta să fim.’’

sursa: almanahonline.ro

”Trenul Unirii”, cu o locomotivă vopsită în culorile tricolorului, face astăzi legătura simbolică între Bucureşti şi Iaş... VIDEO - Ți se face pielea de găină! Cercetătorii au reuşit să reproducă sunetul vocii unui preot din Egiptul Antic, mumi...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce să lipești un Post-it sub locul în care dai gaură cu bormașina. Trucul vechi care te scapă de mizerie
De ce să lipești un Post-it sub locul în care dai gaură cu bormașina. Trucul vechi care te scapă de mizerie
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Obiceiul banal din bucătărie care îți încarcă factura la curent fără să știi. Ce să scoți din priză înainte să pleci de acasă
Obiceiul banal din bucătărie care îți încarcă factura la curent fără să știi. Ce să scoți din priză...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ultimele imagini cu generalul Dorin Ioniță în viață. Ce s-a întâmplat cu doar câteva ore înainte ca acesta să fie găsit mort
Ultimele imagini cu generalul Dorin Ioniță în viață. Ce s-a întâmplat cu doar câteva ore înainte ca acesta... Redactia.ro
Două nunți în politică: Nazare și șefa de cabinet a lui Bolojan se căsătoresc azi. Cine sunt partenerii lor
Două nunți în politică: Nazare și șefa de cabinet a lui Bolojan se căsătoresc azi. Cine sunt partenerii lor Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x