Într-un război nemilos care le fură familiie şi îi schilodeşte, copiii Siriei nu cunosc binecuvântările anilor de pruncie. Printre bombe, urlete de disperare şi jale, îşi duc viaţăade pe o zi pe alta. La fel ca micuţa din imagini.
Cu părul răvăşit şi cu ochii înlăcrimaţi, o fetiţă încearcă să schiţeze un zambet palid pe chip, în timp ce răspunde întrebărilor unui necunoscut. Nu ştie nici măcar care îi este numele. Tatăl i-a pierit, iar cuvintele rostite devin din ce în ce mai dureroase pentru sufletul ei chinuit.
Întrebată dacă a mâncat ceva, în acea zi, copila schiţează acelaşi zâmbet, lasă ochii în pământ şi şi-i fereşte din calea ruşinii şi a sărăciei în care trăieşte. Nu spune nimic. Îşi duce doar palma la funte, ca un om mare, năpădit de griji.