Adaugă-ne ca sursă preferată în GoogleE la fel de bătrână - forțând comparația - cu FC Barcelona, pentru că ambele s-au născut în 1899. Vorbim despre Emma Morano, cel mai bătrân om din lume. A văzut lumina zilei pe 29 noiembrie, acum trei secole. Nu știe cum arată un medicament, nu e vaccinată împotriva gripei. Face ședințe foto și glumește că în ziua în care va sufla în cele 117 lumânări se va băga la un shooting în costum de baie, așa, ca fotomodelele
Este decana Umanității. Emma Morano, ultima persoană în viață născută în secolul al XIX-lea. A plecat la drum pe 29 noiembrie 1899, în Verbania, regiunea Piemontului, nordul Italiei. După decesul Susannahei Mushatt Jones, născută cu cinci luni înaintea ei, Emma a devenit ”bunica” Pământului. Primește fotografi, dă interviuri și se pregătește să sufle în cele 117 lumânări.
Doctorul Carlo Bava, medicul personal, are grijă de ea din 1990. Glumesc. ”Cred că următoarea ședință foto o voi face în costum de baie, precum fotomodelele”, zice. E convinsă că e o chestiune genetică. Până când va dura? Poate până la 120 de ani. ”Numai Dumnezeu știe!”, adaugă. Puține fructe, puține legume. Trei ouă: două crude, de dimineață, unul, pe seară, la cină, ascuns într-o tortilla...N-a auzitde medicamente, nu e vaccinată împotriva gripei.
Prin 1938, după moartea copilașului, a decis să se separe de soț. ”Mă bătea. Mai bine singură decât cu așa ceva în casă”, își aduce aminte. Se trezește de dimineață, se pune pe scaun, apoi primește pe toată lumea: rude, fotografi, reporteri, curioși. ”Nu se teme de moarte”, spune medicul. ”I-am spus că trebuie să o internăm într-un spital, pentru o transfuzie. Nici măcar nu a vrut să audă”, spune Carlo. ”Dacă trebuie să mor, atunci când va fi ceasul, vreau să fie aici, în patul meu”. Clar, nu?
Italia are grijă de ea. Au botezat-o ”Nonnetta”, ”bunicuța”. Peste câteva zile se pregătește să țină piept la 117 lumânări. E de leat cu FC Barcelona. Sau, altfel spus, a venit pe istă lume când primar al Bucureștiului era maestrul Barbu Ștefănescu Delavrancea. Stins de un secol...
