Volul de mireasă a devenit astăzi un accesoriu, dar în vremurile de odinioară, el avea drept rol protejarea celei care îl purta de spiritele rele.
În plus, unul vechi, tradițional, scs din „cufărul bunicii”, se spune că ar purta mai mult noroc miresei și că i-ar înlesni o căsnicie frumoasă și reușită. Cu timpul, acesta a fost transformat într-un obiect religios, care simboliza modestie, obediență față de soț sau era văzut ca un simbol al respectului miresei față de familie. Astăzi, purtarea voalului este doar opțiunea tinerei care pășește spre altar, iar semnificația lui s-a schimbat. Superstițiile și tradițiile despre voalul de mireasă sunt, cel puțin, interesante dacă nu fascinante.
Rolul voalului
Secole de-a rândul, voalul și-a păstrat rolul protector și toate tinerele îl purtau în ziua nunții până în clipa în care se întâlneau cu viitorul soț. Pe lângă voalul intens colorat, miresele își împleteau în păr diverse podoabe și panglici colorate, care aveau același scop, acela de a le proteja de invidia oamenilor și a zeilor. Cum voalul dens și lung le împiedica să vadă pe unde merg, miresele erau însoțite de tatăl lor sau de o persoană cu autoritate în familie. Astfel, a apărut tradiția ca mireasa să fie condusă la altar de tată sau de naș, tradiție care se păstrează și azi în lumea creștină.
În Roma antică
Miresele care și-au ascuns chipul în ziua nunții au fost tinerele romane, ca să nu-și piardă alesul, în cazul nunților aranjate. Influențate de superstiții, acestea își acopereau fața cu mătăsuri fine, de culoare roșie, să nu fie deocheate și invidiate de cei care le urmăreau în procesiunea de nuntă.
În Grecia antică
Ca să alunge răul din calea dragostei și fericirii cuplului, tinerele miresele alegeau voalurile dense, de culoare galbenă și își decorau părul cu materiale sau ornamente multicolore. Fața și-o acopereau și cu materiale puternic colorate, de obicei în roșu, pentru a se feri de privirile oamenilor răi și a se ascunde de spiritele rele, despre care se credea că sunt atrase de tinerele mirese, răpindu-le.
În Evul Mediu
Percepția asupra voalului se schimbă. Tot mai multe căsătorii între familiile de rang înalt sunt aranjate de părinți, fără ca tinerii să se cunoască înainte.
Existau superstiții conform cărora aduce ghinion să vezi chipul miresei înainte de nuntă și, astfel, voalul devine un paravan plin de mister.
Voalul nu putea fi înlăturat decât de către mire, în fața altarului, după ce fiecare își rostise jurămintele, iar căsătoria se considera încheiată. Faptul că numai mirele avea dreptul să ridice voalul reprezenta supunerea absolută a femeii în fața bărbatului, care se obliga să o ia sub protecția sa.
În cultura modernă occidentală
Voalul a devenit un accesoriu care întregește imaginea unei mirese, pierzându-și rolul de protecție împotriva spiritelor rele. Voalul are rolul de a accentua trăsăturile miresei, nu de a-i ascunde chipul, fiind făcut din materiale fine și vaporoase, transparente, prin care se poate vedea fața tinerei, chiar dacă voalul nu este ridicat, pentru a o ascunde simbolic pe mireasa de privirile viitorului soț, înainte de nuntă, conform tradiției.
Ridicarea voalului nu-i mai revine exclusiv mirelui, această atribuție fiind preluată chiar de către mireasă, ca semn al egalității dintre soți. Unele tinere aleg chiar să nu poarte deloc voal.
O alta tradiție, care nu mai este respectată cu strictețe, este purtarea voalului alb de mireasa doar o singură dată. În trecut, femeile care se recăsătoreau nu aveau voie să mai poarte voal, cu atât mai puțin, unul alb.
În cultura musulmană
Voalul semnifică credința și modestia miresei. Aceasta își ascunde fața și după căsătorie din considerente religioase, dar și în semn de respect și supunere față de soț. El este singurul care o poate vedea fără voal, musulmanii considerând că frumusețea femeii vine din interior.
În Japonia
Voalul este înlocuit de o bonetă numita tsuno kakushi, purtată de către mirese pentru a le proteja de gelozie și egoism în ziua nunții. Această bonetă și chimono-ul alb alcătuiesc ținuta unei mirese japoneze. Tsuno este succesorul unui accesoriu mai conservator, purtat de către tinerele japoneze până în anul 1867: wataboshi. Aceasta era tot un fel de bonetă, care însă acoperea toată fața miresei, onoarea de a fi văzută revenindu-i doar mirelui.
În tradiția norvegiană și în alte culturi
Acolo unde miresele erau răpite, urmând să se mărite cu răpitorii, o pătură aruncată pe capul femeii putea reprezenta forma originală a voalului de mireasă.
Istoria voalului
Ne poartă până în vremurile îndepărtate ale antichității, împletindu-se cu istoria rochiei de mireasă. Semnificația purtării acestuia se schimbă doar, în funcție de cultura și tradiția fiecărei zone. De la culori puternice și forme geometrice diferite, până la materiale simple și croieli romantice, voalul ascundea parțial chipul tinerei mirese, oferindu-i un plus de senzualitate.
Începând cu secolul al XVIII-lea, miresele poartă voaluri albe transparente și renunță la toate celelalte culori care erau folosite înainte în ținuta de nuntă. Fie că se îmbrăcau în costum popular sau în rochie cu crinolină, orice mireasă trebuia să poarte voaluri lungi și albe înaintea altarului. Iar dacă era o nuntă princiară și se ținea într-o catedrală, mireasa era obligată să se ascundă în voaluri din creștet până în tălpi, ca simbol al statutului ei înalt.
Odată cu trecerea anilor, ținuta pentru nuntă s-a schimbat. Doar voalul a rezistat în timp, schimbându-și doar forma, culoarea sau lungimea.
Citește mai multe informații: AICI
Descoperirea uimitoare făcută de o femeie, în faţa casei sale. Nimeni nu ştie ce e! Imaginea a pus pe jar internauții. ... Testul care te pune în încurcătură. Tu câţi pepeni vezi în imaginea de mai jos?...
