Antena Căutare

Un bărbat săpa în grădină atunci când a dat peste o cameră secretă în pământ. Ce a găsit

Un bărbat a decis să își reamenajeze grădina casei, așa că s-a apucat să sape. Nu mică i-a fost surpriza atunci când a descoperit o cameră secretă.

Un bărbat a găsit o cameră secretă în grădina casei sale | sursa foto: Profimedia

Sam este un tată din Liversedge (Marea Britanie), care într-o zi a decis că a venit momentul să facă niște lucrări de reamenajare a grădinei. Ca orice om care stă la casă, acesta a profitat de timpul frumos de afară pentru a face curățenie și pentru a pregăti pământul pentru un nou gazon.

Doar că, la un moment dat, chiar în timp ce săpa pentru a nivela solul, omul a dat peste o cameră secretă.

Un bărbat a găsit o cameră secretă, chiar în grădina casei sale

Britanicul se folosea de o lopată pentru a săpa în curte atunci când a simțit că a dat peste ceva neobișnuit. Acesta a explicat cum, în mod complet neașteptat, a simțit că vârful obiectului nu se înfige în sol, ci alunecă în gol. Acesta a fost momentul în care la fața locului a venit și socrul bărbatului, ca să vadă despre ce este vorba. Nu mică a fost mirarea celor doi bărbați atunci când au realizat peste ce au dat.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Soții au vrut să-și renoveze noua casă, dar au dat peste un zid fals! Ce au găsit înăuntru i-a lăsat fără cuvinte

„Lopata mea a pătruns prin pământ și am simțit un gol. Socrul meu a venit ca să se uite și am descoperit ceea ce părea să fie un acoperiș și un rând de scări. Acesta a sugerat să nu ne oprim din săpat. Chiar dacă nu mi-a plăcut ideea în primă instanță, acum mă bucur că l-am ascultat. A durat câteva zile ca noi să putem să înlăturăm, folosindu-ne doar mâinile, tot pământul și toate cărămizile, bucată cu bucată.

imagine cu camera secretă găsită de bărbat

Bărbatul a găsit o cameră secretă în grădina sa

Bărbatul a realizat faptul că, în tot acest timp, în grădina sa se afla un buncăr în adevăratul sens al cuvântului, fără ca el să știe. Apoi, omul a plătit pentru intervenția unui excavator, ca să curețe cât mai bine camera secretă peste care a dat în curtea casei sale.

„Inițial am crezut că era doar o celulă veche a unei case din trecut, care a fost dărâmată. Dar oamenii care mi-au văzut pozele de pe internet m-au contactat și mi-au explicat faptul că este vorba despre un buncăr. Sunt instalator, așa că pentru mine, cel mai bun mod de-a folosi locul a fost să îl transform într-o toaletă. Am o grădină mare și un loc retras unde îmi petrec timpul singur cu prietenii, iar acum am și o toaletă. Cei care vin în vizită nu mai trebuie să intre în casă, pot folosi această toaletă pentru care am plătit în jur de o mie de lire sterline ca s-o construiesc”, a explicat bărbatul, extrem de încântat de descoperirea pe care a făcut-o, potrivit celor de la metro.co.uk.

Așa cum era de așteptat, imaginile cu inedita descoperire au ajuns pe internet și au devenit virale în toată lumea.

Natalie Bradley, de la obeză la anorexică în doar 15 luni. Cum arată femeia care a atins extremele greutății sale... O tânără a renunțat la un aliment preferat de la micul dejun și a slăbit 80 de kilograme. Cum arată azi Casey Canaday...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută în 1955
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x