Urmărește A1 pe DiscoverCreierul din Epoca Fierului a fost observat în interiorul unui craniu găsit într-o groapă cu noroi, în timpul săpăturilor din zona Heslington, în 2008. Se estimează că acesta este unul dintre cele mai vechi descoperite în Marea Britanie, datând din perioada 673-482 î.Hr, potrivit Agerpres.
Când acest creier a fost descoperit, cercetătorii au fost interesaţi de modul în care ţesutul delicat a fost conservat. Materia cenuşie a fost singurul ţesut moale ce s-a conservat în craniu.
Într-un studiu recent, publicat în Journal of the Royal Society Interface, o echipă de cercetători care a petrecut un an studiind proteinele strâns pliate care au permis starea atât de stabilă în care a fost găsit ţesutul cerebral, descrie că a descoperit faptul că acesta şi-a recăpătat multe dintre trăsăturile unui ţesut cerebral normal, viu.
Cercetătorii de la University College London (UCL) au explicat că acele substanţe ce ţin materia cerebrală la un loc, în special proteine, se pot plia strâns formând structuri foarte stabile, numite agregate. Odată desfăcute - un proces care a durat un an - aceste proteine îşi reiau multe dintre caracteristicile întâlnite de obicei la un creier normal, viu.
Potrivit specialiștilor, rezultatele au implicaţii în paleoproteomică - studiul biomarkerilor şi bolilor prin intermediul plierii proteinelor şi formării de agregate.
Autorul principal al studiului, doctor Axel Petzold, de la Institutul de Neurologie din Queen Square din cadrul UCL, a petrecut mai mulţi ani cercetând două tipuri de filamente din creier - neurofibrila şi proteina acidă fibrilară specific glială (GFAP) - ce acţionează precum unor schele pentru a ţine laolaltă materia cerebrală.
Împreună cu echipa sa, cercetătorul a descoperit că ambele erau încă prezente în creierul Heslington, ceea ce sugerează că acestea au jucat un rol cheie în menţinerea materiei cerebrale.
Un creier uman, ce a „supraviețuit” 2.600 de ani.
De obicei, creierele se descompun destul de repede după deces într-un proces rapid de autoliză. Rezultatele studiului sugerează că este posibil ca un fluid acid să fi pătruns în creier şi să fi prevenit astfel autoliza.
Ambele filamente se găsesc de obicei în concentraţii mai mari în regiunile din interiorul creierului, însă în cazul specimenului Heslington mai multe s-au conservat în zonele exterioare ale creierului.
Potrivit cercetătorilor, acest lucru sugerează că inhibarea autolizei ar fi debutat în zonele exterioare ale creierului, după ce un lichid acid ar fi fost absorbit în acesta.
Potrivit lui Petzold, modul în care acest individ a murit, sau înmormântarea sa, ar fi permis conservarea pe termen lung a creierului.
Axel Petzold a menţionat că rezultatele studiului ar putea avea implicaţii în domeniul cercetării biomedicale.
„Aceste date pe termen lung pe baza unui creier uman unic străvechi demonstrează că formarea de agregate permite conservarea proteinelor creierului timp de milenii'', se arată în studiu.
