Antena Căutare

Papa Francisc a spălat picioarele unor deţinuţi: ,,Fiecare are şansa de a-şi schimba viaţa”

Papa Francisc, apărător al cauzei persoanelor aflate în închisori, a oficiat o slujbă în Joia Mare, organizată într-o închisoare, în timpul căreia suveranul pontif a spălat picioarele a 12 deţinuţi, dintre care doi musulmani, un ortodox şi un budist.

Papa Francisc, apărător al cauzei persoanelor aflate în închisori, a oficiat o slujbă în Joia Mare, organizată într-o închisoare, în timpul căreia suveranul pontif a spălat picioarele a 12 deţinuţi, dintre care doi musulmani, un ortodox şi un budist.

După o scurtă întrevedere privată cu prizonieri bolnavi, papa a celebrat, joi după-amiază, Slujba Cinei şi ritualul spălării picioarelor pentru 12 deţinuţi, provenind din şapte ţări, încarceraţi în închisoarea pentru bărbaţi Regina Coeli din Roma.

,,Fiecare are şansa de a-şi schimba viaţa şi nu trebuie să fie judecat", a subliniat papa, notând că se consideră el însuşi ,,un păcătos", într-o predică transmisă de Radio Vatican.

În tradiţia creştină, Joia Mare comemorează ziua în care Hristos a spălat picioarele apostolilor săi şi a instaurat euharistia (împărtăşania) în timpul ultimei sale mese (Cina). Ritualul a fost perpetuat în creştinism, cu excepţia unor ramuri ale bisericii protestante.

Articolul continuă după reclamă

Această zi reprezintă o dată importantă din Săptămâna Mare, care comemorează ultimele zile din viaţa lui Iisus.
,,Pentru mine, să îi vizitez pe bolnavi, să merg în închisori, să îi ajut pe prizonieri să simtă că poate exista speranţă în reintegrarea lor în socitate înseamnă să predic învăţămintele Bisericii", a explicat papa Francisc într-o recentă carte de interviuri.

Papa Francisc merge cu regularitate în închisori în timpul călătoriilor sale în străinătate. El a spus că primirea călduroasă de care a avut parte în luna ianuarie într-un penitenciar pentru femei din Santiago de Chile a reprezentat întâlnirea cea mai emoţionantă din timpul timpul vizitei sale în Chile.

Anul trecut, în Joia Mare, suveranul pontif a spălat picioarele unor deţinuţi care s-au căit pentru faptele lor, în special foşti mafioţi, într-o închisoare din sudul Romei. De la debutul pontificatului său, papa Francisc a decis să descentralizeze această celebrare, mutând-o în afara Vaticanului.

În 2013, liderul de la Vatican a mers într-o închisoare pentru minori, în anul următor într-un centru pentru persoane bolnave şi cu handicap, în 2015 din nou într-o închisoare, iar în 2016 într-un centru pentru refugiaţi. El a spălat de mai multe ori picioarele unor credincioşi musulmani.

Joi dimineaţă, papa Francisc a prezidat, în bazilica Sfântul Petru, tradiţionala slujbă de ,,miruire", ce constă în binecuvântarea cu ulei sfinţit, folosit cu ocazia anumitor ritualuri pe parcursul întregului an. În timpul acelei slujbe, ce a avut loc în faţa prelaţilor şi călugărilor din Roma, papa Francisc le-a recomandat celor din urmă să fie ,,preoţi ai străzii", dispuşi să îi asculte pe credincioşi.

Un cuplu a luat o supradoză pentru a muri împreună. Sfârșitul nu a fost cel pe care cei doi îl plănuiseră... CAZUL SKRIPAL..Răzbunarea lui Putin! MAE confirmă că un diplomat român a fost declarat "persona non grata" de ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius Borg Høiby
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Maria Avram a răbufnit! Ce le-a transmis fosta concurentă de la Insula Iubirii celor care au pus-o la zid
Maria Avram a răbufnit! Ce le-a transmis fosta concurentă de la Insula Iubirii celor care au pus-o la zid Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Zeci de mii de români primesc în fiecare vineri acelaşi mesaj. De ce provoacă frica, ce înseamnă şi cât adevăr este în el
Zeci de mii de români primesc în fiecare vineri acelaşi mesaj. De ce provoacă frica, ce înseamnă şi cât... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani Jurnalul
Ronaldinho, revenire spectaculoasă la 46 de ani! Fostul Balon de Aur va juca din nou într-un meci oficial
Ronaldinho, revenire spectaculoasă la 46 de ani! Fostul Balon de Aur va juca din nou într-un meci oficial Kudika
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si.... Redactia.ro
Legea Salarizării: bugetarii cer Guvernului să ia mai mulți bani de la privați pentru ei
Legea Salarizării: bugetarii cer Guvernului să ia mai mulți bani de la privați pentru ei Observator
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x