Live acumObservator 16
Prime Time 20:30X Factor

Bărbatul din Timiş care a ucis doi soţi într-un parc din Făget şi a rănit alte persoane, trimis în judecată

Bărbatul din Timiş care a ucis, în vara acestui an, doi soţi într-un parc din Făget a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, în stare de arest preventiv.

”Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus la data de 18.12.2019, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului B.I. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat asupra a două persoane, a infracţiunii de tentativă la omor calificat, a două infracţiuni de lovire sau alte violenţe, a două infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive, precum şi a infracţiunilor de ultraj asupra unui poliţist şi de furt calificat în scop de folosinţă, toate aflate în concurs real”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

În urma audierilor, procurorii au stabilit cum i-a ucis Ionel Boldea pe cei doi soţi şi cum a fugit de la locul crimei rănind alte persoane.

”În dimineaţa zilei de 03.07.2019, în jurul orei 08.00, suspectul s-a întâlnit în parcul din localitatea Făget cu un cuplu de persoane în vârstă, C.T. şi C.E, pe care nu le cunoştea, şi, fără motiv, a început să le aplice acestora lovituri repetate cu pumnii şi picioarele, precum şi cu un corp contondent. Victima de sex masculin a decedat, iar soţia sa a suferit leziuni grave, fiind transportată la spital, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

După ce a comis fapta, bărbatul s-a deplasat cu o bicicletă în satul Temereşti, fiind surprins pe camerele de supraveghere.

”După comiterea faptelor, suspectul a părăsit localitatea, deplasându-se cu o bicicletă până în satul Teremeşti, jud. Timiş, unde s-a întâlnit cu persoana vătămată, N.A., pe care, de asemenea, nu o cunoştea, începând să o lovească şi pe aceasta cu pumnii şi cu un băţ, până când persoana vătămată a căzut la pământ. Aceasta a suferit vătămări ce au necesitat 50 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie”, mai arată sursa citată.

Boldea a agresat apoi alte persoane.

”Suspectul şi-a continuat deplasarea pe bicicletă, întâlnindu-se cu alte două persoane pe care nu le cunoştea, D.A. şi D.I, exercitând şi faţă de acestea acte de agresiune. Persoana vătămată D.T. a suferit leziuni care necesită un număr de 25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare”, se mai arată în comunicat.

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, ulterior, Boldea a intrat într-o locuinţă şi s-a baricadat în baie. Poliţiştii l-au înconjurat, însă el a reuşit să fugă. A urcat în maşina găsită în curtea casei unde a încercat să se ascundă şi a demarat, dărâmând poarta. Poliţiştii au tras trei focuri de armă asupra maşinii, unul nimerind portiera.

Boldea a abandonat maşina într-o tufă, într-un şanţ de la marginea şoselei, între satele Temereşti şi Bichgi care aparţin de Făget.

Peste 200 de poliţişti l-au căutat pe bărbat, ei fiind ajutaţi de o dronă şi un elicopter care a survolat zona.
În cursul noptii, bărbatul a fost capturat în trafic. El se afla la volanul unei maşini, între localităţile Povergina şi Bichigi. În momentul capturării el nu a opus rezistenţă, a fost incoerent şi le-a spus politistilor că o icoană i-a spus să comită faptele.

Bărbatul consumase trei droguri: cocaină, amfetamină şi marijuana.

Sursa : news.ro

Recomandari