Live acum
Prime Time 20:30X Factor

Beat și fără permis, s-a urcat la volan și a spulberat un bătrân! Când a văzut pe cine a omorât, a luat-o la fugă

Chiar dacă nu avea permis de conducere și era băut, nu a contat! S-a urcat la volanul unei autoutilitare și a început să gonească pe șosea. Victimă i-a căzut un bătrân fără nicio vină, care mergea pe marginea drumului. Șoferul și-a recunoscut imediat victima, dar nu i-a sărit în ajutor.

Ilustrație

Potrivit IPJ Galaţi, ancheta a fost demarată în urma unui apel la 112 care anunţa producerea unui accident rutier mortal, pe D.C. 60, în interiorul localităţii Movileni. La faţa locului, poliţiştii au găsit un bărbat, de 75 de ani, din localitate, decedat, şi au stabilit că acesta a fost acroşat de un autovehicul, şoferul acestuia părăsind locul accidentului.

„După câteva ore, poliţiştii l-au identificat pe cel care ar fi provocat accidentul, un bărbat, de 45 de ani, fiul victimei, care ar fi condus o autoutilitară şi nu ar fi observat victima aflată pe marginea drumului”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Poliţiştii au stabilit, totodată, că bărbatul nu deţine permis de conducere, iar la testarea alcoolscopica acesta a prezentat valoarea de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis.

Recomandari