Antena Căutare

Când nu se spală în Săptămâna Mare. Obiceiuri și superstiții înainte de Paște

Când nu se spală în Săptămâna Mare. Tot ce trebuie să știi despre acest obicei de Paște. Află din articolul a1.ro, în ce zile din Săptamâna Mare nu se spală rufe, plus toate informațiile utile despre tradițiile, obiceiurile și superstițiile românilor din Săptămâna Mare și de Paște 2019

Când nu se spală în Săptămâna Mare. Află din articolul a1.ro, în ce zile din Săptamâna Mare nu se spală rufe, plus toate informațiile utile despre tradițiile, obiceiurile și superstițiile românilor din Săptămâna Mare și de Paște 2019

În Săptămâna Patimilor sunt multe superstiții și tradiții din popor care se păstrează atât în mediul rural, cât și în cel urban. Aceasta este săptămâna în care credincioșii se pregătesc să primească lumina Învierii, este săptămâna presărată cu frumoase rânduieli şi obiceiuri străvechi, care trebuie ţinute din Duminica Floriilor – momentul intrării lui Iisus în Ierusalim – şi până la învierea Sa și chiar în zilele de Paști.

Este o săptămână sfântă, binecuvântată, în care postul trebuie ținut strict și pregătirile de Paște făcute ca la carte. Gospodinele fac curățenie pentru a pregăti casa așa cum se cuvine pentru această mare sărbătoare și, de asemenea, ele fac cumpărăturile necesare pentru a găti bucate tradiționale delicioase.

În această săptămână în care se face curățenie în case, gospodinele scutură covoarele, spală rufele și poate chiar reamenajează.

Articolul continuă după reclamă

Când nu se spală în Săptămâna Mare

Când nu se spală în Săptămâna Mare. În Lunea Mare, gospodinele pot profita de această zi pentru a spăla. În schimb, în Miercurea Mare și în Vinerea Mare nu se spală.

Când nu se spală în Săptămâna Mare. Tradiția spune că în prima zi a Săptămânii Mari se scot hainele la aerisit. Până miercuri, inclusiv sunt permise muncile în câmp (săpat, curățat pomi, semănat), după această zi toți membrii familiei se ajută între ei la treburile gospodărești.

Când nu se spală în Săptămâna Mare. Obiceiuri și superstiții înainte de Paște

Paste 2019

Până în această zi femeile trebuie (trebuiau ) să termine torsul din furcă, de frică să nu fie pedepsite de Joimăriță (o femeie fioroasă care pedepsea femeile leneșe pe parcursul anului. Uneltele de tortură ale Joimăriței erau: căldura, oala cu jăratec, ardea degetele femeilor leneșe. Joimărița era, la origini, o zeitate a morții care supraveghea focurile din Joia Mare, treptat devenind un personaj justițiar care pedepsea lenea.

Citește și:

-Săptămâna Mare 2019. Tradiții și superstiții în Săptămâna Patimilor

Sursă foto: pexels.com

Zeci de mii de copii din România vor primi 1.400 de lei de la stat! Ce condiții trebuie să îndeplinească... Elevii, surpriză uriașă! Ministerul Educației a făcut oficial anunțul! „Săptămâna aceasta...”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mark Zuckerberg schimbă direcția donațiilor și investește 50 de milioane de dolari într-un proiect din California. Ce va construi
Mark Zuckerberg schimbă direcția donațiilor și investește 50 de milioane de dolari într-un proiect din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce nu trebuie să folosești apă după expunerea la spray paralizant. Ce recomandă specialiștii pentru calmarea arsurilor
De ce nu trebuie să folosești apă după expunerea la spray paralizant. Ce recomandă specialiștii pentru calmarea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x