Antena Căutare

Cum se vor întoarce elevii la școală. Când va fi obligatorie purtarea măștii: doar în pauze sau și în timpul orelor?

Când vor fi obligați, de fapt, elevii să poarte masca de protecție. Reprezentantul Ministerului Sănătății, informații noi despre noile reguli pentru anul școlar 2020-2021.

„În şcoli este clar că va fi necesar portul măştii pentru elevi, cât şi pentru profesori sau personalul auxiliar. Acolo unde e nevoie, să fie despărţitoare de plexiglas în clase, pentru respectara distanţării. Şcolile trebuie pregătite cu dezinfectanţi la dispoziţia elevilor şi cadrelor didactice”, a declarat, miercuri, Ludovic Orban.

Declarațiile premierului au fost contrazise, însă, de Simona Pârvu, directorul Institutului Național de Sănătate Publică, care a spus că recomandarea oficială pe care INSP a transmis-o Ministerului Sănătății pentru ghidul sanitar ce va fi transmis școlilor, prevede ca masca de protecție să fie obligatorie pentru copii doar în timpul recreației.

„Noi am formulat niște recomandări pe care le-am transmis mai departe (în Ministerul Sănătății – n.red.). Printre acestea se numără distanțarea de un metru între bănci, purtarea măștii în recreație, dar nu și în timpul pe care îl petrec copiii în clasă.

Decizia privind numărul de copii care revine la școală va fi luată de fiecare unitate de învățământ în parte, în funcție de numărul de elevi, de spațiu, de personalul didactic și de numărul de cazuri de infectare. Profesorii vor purta mască tot timpul, în clasă”, a declarat Simona Pârvu, pentru Edupedu.ro.

Când trebuie să poarte elevii, de fapt, masca de protecție

Joi, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan, a declarat că instituția „are același punct de vedere cu prim-ministrul”.

Întrebat despre declarațiile contradictorii ale premierului și directorului INSP, Moldovan a răspuns:

„Fără doar și poate, Ministerul Sănătății are același punct de vedere cu prim-ministrul.”

Sursa video: Antena 3

Încă un focar de coronavirus a izbucnit în România: 126 de bătrâni despitați pozitiv, într-un centru din Craiova. Unul a... „Nu iau așa ceva!” Un copil cu dizabilități a fost umilit de un taximetrist. Autoritățile au luat măsuri severe împotriv...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
„Astăzi este ultima ta zi de lucru”. Mailul primit la 6 dimineața de angajații unui gigant tech. Ce se întâmplă la Oracle
„Astăzi este ultima ta zi de lucru”. Mailul primit la 6 dimineața de angajații unui gigant tech. Ce se...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
O văduvă a pierdut 6 milioane de dolari după ce s-a îndrăgostit de un bărbat plătit să-i țină companie. Cazul a ajuns în instanță
O văduvă a pierdut 6 milioane de dolari după ce s-a îndrăgostit de un bărbat plătit să-i țină companie....
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x