Antena Căutare

Câte ore pe zi ar trebui să stea copiii pe telefon pentru o dezvoltare normală. Ce arată specialiștii

Specialiștii arată că acei copii care petrec mai mult de 3 ore pe telefon ajung să dezvolte o senzație de anxietate mult mai mare în viitor. Care este timpul limită pe care părinții ar trebui să-l seteze în fiecare zi pentru o dezvoltare sănătoasă a celor mici.

Câte ore pe zi ar trebui să stea copiii pe telefon pentru o dezvoltare normală | Profimedia Images

În funcție de numărul de ore petrecut în fața ecranelor, copii ajung să dezvolte anxietate și depresie. Un grup de cercetători din Londra arată că cei care stau mai mult de 3 ore pe telefon în fiecare zi ridică un semnal de alarmă foarte îngrijorător.

Cercetătorii au făcut o analiză amplă pe 2.300 de elevi din diferite școli. Aceștia au fost evaluați atât în preadolescență, cât și în perioada adolescenței. S-au analizat obiceiurile de a stat pe telefon, dar și starea psihică după sesiuni îndelungate de jocuri online.

Câte ore pe zi ar trebui să stea copiii pe telefon pentru o dezvoltare normală

Concluziile au arătat că cei care au petrect 3 ore sau mai mult pe telefoanele mobile, indiferent de activitate, au dezvoltat depresie și anxietate, în comparație cu aceia care aveau acces doar 30 de minute în fiecare zi.

Articolul continuă după reclamă

Se pare că specialiștii au subliniat faptul că utiizarea telefoanelor mobile înainte de orele de somn, lasă urme adânci în dezvoltarea normală a copiilor. Cei mici trebuie să se odihnească suficient în fiecare zi pentru a avea un parcurs liniar.

Citește și: În ce film important de la Hollywood va juca actorul român Sebastian Stan. Alături de cine îl vom vedea pe marile ecrane

Emoțiile și concentrarea sunt și ele afectate de utilizarea îndelungată a telefoanelor mobile, mai precis a rețelelor sociale, acolo unde obiceiul de scroll este mult mai evident. În ceea ce privește diferențele de gen, studiul a arătat că fetele tinere sunt mult mai vulnerabile în fața hate-ului din mediul online, în comparație cu băieții. Cu toate acestea, specialiștii spun că atât fetele cât și băieții ar trebui să fie scutiți de această experiență negativă, arată acest site.

Ce arată specialiștii în legătură cu dezvoltarea normală a copiilor

Orele îndelungate petrecute în fața ecranelor afectează nu doar psihicul copiilor, cât și dezvoltarea la modul general. Somnul este întrerupt, oboseala este cronică, iar dificultățile de concentrare sunt mult mai frecvente.

De asemenea, copiii care petrec peste 3 ore în fața ecranelor zilnic, au șanse mult mai mari să devină mai impulsivi în fața situațiilor zilnice, dar și mai iritați. Dat fiind frecvența tot mai ridicată a folosirii telefoanelor mobile, scade nevoia de activitate fizică. Crește de asemenea riscul de obezitate.

Citește și: Cum arată acum Radu Coșarcă și Mona Nicolici, foștii prezentatori ai Observatorului de la Antena 1 din anii 2000

Copiii care petrec ore întregi în fața ecranelor, au conversații mult mai scurte și fără sens cu adulții responsabili din preajma lor. În funcție de vârstă, specialiștii sugerează limitarea timpului în fața ecranelor. În ceea ce-i privește pe copiii extrem de mici, aici expunerea ar trebui să fie redusă la minimum, ba chiar interzisă.

Artista care s-a retras din muzică și trăiește într-un castel alături de 12 pisici. Despre cine este vorba... (P) Geanta ca declarație personală: cum alegi piesa care te însoțește zi de zi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
(P) Ce înseamnă implantologia și cum afli, înainte de orice intervenție, dacă ai destul os pentru un implant dentar?
(P) Ce înseamnă implantologia și cum afli, înainte de orice intervenție, dacă ai destul os pentru un implant...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Sobă cu lemne în 2026. Ce trebuie să știe românii care își încălzesc locuințele astfel și ce reguli trebuie să respecte
Sobă cu lemne în 2026. Ce trebuie să știe românii care își încălzesc locuințele astfel și ce reguli...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x