Antena Căutare

„Ce ne puneți în mâncare” – o nouă campanie Observator, Antena 1 Luni, 10 iulie, ora 19:00

Campania Observator, Antena 1 – „Ce ne puneți în mâncare” scoate la iveală pericolul la care se expun, de multe ori, consumatorii nevinovaţi și cere de urgenţă înăsprirea legislaţiei în domeniu.

„Ce ne puneți în mâncare” – o nouă campanie Observator, Antena 1 Luni, 10 iulie, ora 19:00 | Antena 1

Mâncare sănătoasă, dar numai în teorie. Mersul la piață aproape că a devenit o loterie. Multe alimente din coşul românului ascund, de fapt, pericole imense. Campania Observator, Antena 1 – „Ce ne puneți în mâncare” scoate la iveală pericolul la care se expun, de multe ori, consumatorii nevinovaţi și cere de urgenţă înăsprirea legislaţiei în domeniu.

„Ce ne puneți în mâncare” – o nouă campanie Observator, Antena 1 Luni, 10 iulie, ora 19:00

Observator a dus în laborator câteva alimente care ajung pe mesele românilor, iar rezultatele i-au şocat şi pe experţii care le-au testat. Valori de pesticide care depăşesc limita legală şi de 400 de ori. Consumate pe termen lung, substanţele descoperite la analize duc la boli extrem de grave, de la cancer până la infertilitate. Cu fiecare pas făcut pe traseul hranei, reportajele Observator din seria „Ce ne puneți în mâncare” scot la iveală o lume plină de ilegalităţi şi cinism pe care consumatorul de bună credință nu are cum să o cunoască.

“Înainte de a fi jurnalist, sunt mamă, aşa că prioritatea pe care o am în mod constant este să îi ofer fetiţei mele o alimentaţie sănătoasă, pentru un salt normal în dezvoltare. Cu cât privesc mai atent spre rafturi, spre tarabele din pieţe şi, prin prisma profesiei, spre concluziile experţilor, îmi dau seama că opţiunile pe care le am pentru copilul meu sunt tot mai limitate. La fel se întâmplă în cazul tuturor părinţilor, în cazul tuturor tinerilor, dar şi al bătrânilor care ajung să se confrunte cu mari probleme de sănătate şi din cauza alimentaţiei.

Articolul continuă după reclamă

Cu acest impuls am pornit demersul Observator, printr-o serie de teste în laborator, în urma cărora am descoperit, pe lângă grave abateri de la lege, ceea ce mâncăm cu adevărat. Am căutat explicaţii pe tot lanţul: de la producători şi specialişti în agricultură, până la autorităţi şi medici. Am aflat şi care sunt verigile slabe în acest sector. Cei care au legea în mână controlează prea puţin sau deloc, sancţiunile sunt apă de ploaie pentru cei care pun în pericol sănătatea consumatorilor, laboratoarele pentru testare pot fi numărate pe degete, iar pesticidele se vând la liber, oricui, fără nicio oprelişte. Aşa că venim şi cu solicitări către autorităţi. Aflăm împreună, prin intermediul acestor materiale marca Observator, ce ne pun în mâncare.”, declară Greta Neagu, reporterul Observator care a realizat materialele

Campania Observator „Ce ne puneți în mâcare” care începe luni, 10 iulie, la Observator, Antena 1, ora 19:00, este un demers jurnalistic mai mult decât necesar pentru viitorul fiecăruia dintre români.Oamenii au dreptul să mănânce fără se îmbolnăvească, să știe ce li se pune în mâncare!

Observator. Despre oameni. Ştirile aşa cum trebuie să fie

https://observatornews.ro/

https://www.facebook.com/ObservatorAntena1

https://www.instagram.com/observatorantena1/?hl=en

https://www.tiktok.com/@observatorantena1?lang=en

Cât a ajuns să coste doar ca să îți așezi cearșaful pe o plajă din Mamaia. Turiștii sunt revoltați... Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor retrage un produs nociv de pe piață: „Nu există teste făcute”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto, 29 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,97 milioane de lei. La Super Noroc, reportul e de 1,67 milioane de lei
Rezultate Loto, 29 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,97 milioane de lei. La Super Noroc, reportul e de 1,67...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x