Antena Căutare

Ce sărbătoresc, astăzi, credincioșii? Acest Sfânt este făcător de minuni și vindecător de boli

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, ale cărui moaște se află de șase sute de ani în țara noastră, s-a născut în orașul Trapezunt, în jurul anilor 1300, din părinți credincioși.

Toți credincioșii îl prăznuiesc, astăzi, pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Moaștele lui se află de șase sute de ani în țara noastră. S-a născut în orașul Trapezunt, în jurul anilor 1300, din părinți credincioși.

Fiind negustor, ca și tatăl său, Ioan a plecat cu corabia din orașul natal spre Cetatea Albă, aflată pe atunci în stăpânirea tătarilor. În timpul călătoriei pe Marea Neagră, a avut discuții cu un negustor venețian, pe nume Reiz, care-și arăta împotrivirea față de credința ortodoxă.

Ioan și-a apărat însă credința creștină, lucru pentru care venețianul a hotărât să se răzbune. Astfel, sosind în Cetatea Albă, Reiz a mers la eparhul cetății, căruia i-a spus că Ioan dorește să treacă la străvechea religie a tătarilor și să se închine soarelui și idolilor păgâni.

Conducătorul cetății a ordonat supunerea lui la chinuri și bătăi, fiind legat apoi de coada unui cal și târât pe ulițele pietruite. În cele din urmă, i-a fost tăiat capul cu sabia.

Trupul său a fost luat și așezat în biserica ortodoxă din Cetatea Albă; acolo sfintele sale moaște au făcut multe minuni și au vindecat boli. Vestea acestor minuni ce se săvârșeau prin moaștele Sfântului mucenic Ioan cel Nou s-a răspândit în toată Moldova.

La 2 iunie 1402, racla cu moaștele sfântului a fost adusă cu mare cinste din Cetatea Albă, de trimișii lui Alexandru cel Bun. În 1589, moaștele au fost strămutate din vechea biserică domnească în noua catedrală zidită de Bogdan al III-lea, unde se află și astăzi.

Ţi-ai schimbat domiciliul de mai multe ori înainte de alegeri? Poliţia îţi face DOSAR PENAL... Meteorologii avertizează! Vijelii, grindină și ploi însemnate în 14 județe, începând de astăzi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x