Antena Căutare

De râs sau de plâns? Japonezii îşi cer scuze pentru 20 de secunde întârziere, CFR călători a strâns peste 8 ani întârzieri anul trecut

Trenurile CFR Călători au avut anul trecut întârzieri de peste 4,53 milioane de minute, echivalentul a 8,6 ani, arată datele companiei. În schimb, o companie feroviară din Japonia și-a cerut scuze, pentru că un tren a plecat mai devreme cu 20 de secunde.


Trenurile CFR Călători au avut anul trecut întârzieri de peste 4,53 milioane de minute, echivalentul a 8,6 ani, arată datele companiei. În schimb, o companie feroviară din Japonia și-a cerut scuze, pentru că un tren a plecat mai devreme cu 20 de secunde.

Totalul minutelor de întârziere din 2017 este puţin mai mare decât în anul precedent, când s-au înregistrat 4,47 milioane de minute, scrie profit.ro.

Spre comparaţie,în Ungaria, întârzierile trenurilor au totalizat 1,8 milioane de minute anul trecut, echivalentul a trei ani şi jumătate. Uniunea Europeană a reglementat şi a şi cerut statelor membre să acorde despăgubiri călătorilor afectaţi de întârzieri, dar CFR Călători, respectiv Ministerul Transporturilor au obţinut derogări până în anul 2024, după ce au invocat starea precară a infrastructurii feroviare.

Aşa se face că, deşi UE impune plata despăgubirilor, românii nu le primesc încă, exceptând situaţiile în care circulă cu trenuri internaţionale.

Nu, chiar nu e vorba de o păcăleală! Oraşul în care locuinţele sunt gratuite, iar criminalitatea e aproape zero... Bei un cocktail şi te plimbi în Centrul Vechi cu riscul vieţii. Sute de clădiri din Bucureştiul Istoric, un pericol pent...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x