Antena Căutare

Cine a fost Costel Corduneanu. Cum a ajuns să renunțe la sport pentru un loc la masa interlopilor. Povestea lui de viață

După mai multe săptămâni într-un spital din Târgu Mureș, internat pentru o operație pe cord, Costel Corduneanu (Constantin Corduneanu) s-a stins din viață. Iată cine a fost și de ce era considerat unul dintre cei mai de temut interlopi.

Zis și ”Ștefan cel Mare al Moldovei”, Costel era șeful clanului Corduneanu și fost sportiv de performanță. Unul dintre nepoții lui au anunțat vestea tragică, transmițând un mesaj în care îl numește ”Regele nostru”.

„Dumnezeu să te ierte, unchiule! Ai fost, eşti şi vei rămâne în inimile noastre! Regele nostru”, a transmis nepotul lui Costel Corduneanu pe Facebook.

Citește și: Rezultate Loto 14 aprilie 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,83 milioane de euro. Ce premii anunță Loteria Română

Cine a fost Costel Corduneanu. De la viața de sportiv la lumea interlopă

Costel Corduneanu s-a născut într-o familie cu 11 copii și a intrat de mic în secţia de lupte a Clubului Sportiv Nicolina din Iaşi.

Supranumit Stăpânul Moldovei, el a fost campion mondial la lupte și subofițer în cadrul cluburilor Steaua și Dinamo Brașov.

Corduneanu a fost campion mondial la cadeți și a participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice, unde a reușit să se claseze pe locul 9, la Barcelona în 1992, și pe 14 la Atlanta, în 1996.

În 1996, a participat și fratele lui, Gheorghe Corduneanu, care a reușit să obțină un loc și mai bun, al șaptelea, la lupte libere.

”Federația Română de Lupte anunță cu regret trecerea în neființă a celui care a reprezentat luptele libere românești cu succes- Costel Corduneanu.

Costel Corduneanu a fost unul dintre cei mai buni luptători pe care i-a dat municipiul Iași, fiind Campion Mondial de cadeţi, Vicecampion European și participant la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, unde a ocupat locul 9 – Barcelona, 1992, respectiv locul 14 – Atlanta, 1996.

Federația Română de Lupte transmite sincere condoleanțe familiei și apropiaților! Dumnezeu sa îl odihnească!”, a transmis Federația Română de Lupte.

Citește și: Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă

După ce și-a încheiat cariera sportivă, Costel Corduneanu ar fi avut legături strânse cu mafia rusă. El este considerat unul dintre cei mai importanți lideri interlopi din zona Moldovei.

“Din cauză că banii câştigaţi la lupte în ţară erau prea puţini, Costel lupta pentru echipe din Elveţia şi Germania, din septembrie până în decembrie, şi se mai descurca. În cele din urmă, lipsurile materiale s-au dovedit a fi prea mari, iar Costel a apucat-o pe acest drum”, a dezvăluit antrenorul lui Corduneanu pentru ziarul Adevărul.

Se zvonește că ”Stăpânul Moldovei” ar fi spus în fața cunoscuților că i s-a propus să adere la temuta organizație criminală (vor v zakone), adică membru cu drepturi depline și ar fi urmat să reprezinte interesele mafioților ruși pe teritoriul României.

Costel Corduneanu avea tatuate pe umeri celebrele stele specifice hoților în lege, însă acestea ar fi fost făcute la cererea lui, într-un salon de tatuaje din România. Nu s-a confirmat faptul că ar fi aparținut de gruparea respectivă.

Citește și: Cum va fi vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Costel Corduneanu a fost închis pentru că și-a spionat fosta soție

Corduneanu a fost în spatele gratiilor pentru că și-a spionat fosta soție. Mai exact, a plătit un hacker să-i “spargă” laptopul, pentru a afla dacă face videochat.

S-a predat polițiștilor din Iași pe 30 ianuarie 2020, ca să-și execute cei trei ani de închisoare la care fusese condamnat. A executat șapte luni.

“Eu vreau să ies din lumea asta. Am fost sportiv, am făcut lucruri frumoase. Am greșit, am plătit pentru greșelile mele. Nu mai vreau! Mi-a ajuns! Vreau să fac afaceri legale, să nu mai am treabă cu nimic. (…) Lumea spune că suntem clan, că facem parte din mafie și nu mai știu ce. Noi nu suntem clan, noi suntem o familie. Noi nu am omorât pe nimeni. Într-adevăr, am reacționat și noi când am fost provocați, dar atât”, a mai spus liderul grupării interlope pentru BZI.

Bazele clanului Cordunenilor

Clanul Cordunenilor a-nceput să prindă rădăcini în anul 1992. Inițial, din grupare făceau parte doar 7 frați din familia Corduneanu, însă în scurt timp, numărul membrilor a crescut.

Rețeaua s-a ramificat nu numai în afara familiei, ci și în afara țării, ajungând să includă indivizi din Italia, Franța, Germania sau Polonia.

În scurt timp, în țările în care operau, membrii clanului au început să comită jafuri din ce în ce mai temerare și acționeze “în stil mafiot” – amenințări, bătăi, trafic de persoane, droguri, arme, conform Libertatea.

Rezultate Loto 14 aprilie 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,83 milioane de euro. Ce premii anunță Loteria Română... Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Nicușor Dan, reacție după cele două atacuri din școlile din România: „Două semnale pe care nu ne mai permitem să le ignorăm”
Nicușor Dan, reacție după cele două atacuri din școlile din România: „Două semnale pe care nu ne mai...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Fast and Fixed sau All-on-4: care e diferența
(P) Fast and Fixed sau All-on-4: care e diferența
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am rămas cu traumă”
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire profesională”
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani!
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani! BZI
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți să-și vândă casele”
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x