Urmărește A1 pe DiscoverAici, valorile şi simbolurile naţionale sunt cioplite în fibre de lemn care dăinuie peste timp. Şi ajung în toate colţurile lumii, vorbind despre România într-un fel în care doar meşterii maramureşeni ai lemnului ştiu să o facă.
Când iese pe uliţele din Bârsana în întâmpinarea trecătorilor, meşterul Teodor Bârsan poartă cu mândrie cioarecii de lână făcuţi de soţie, un lecric şi guba călduroasă pe umeri. E felul lui de a-şi arăta respectul pentru acest colţ de Românie.
"Când m-au oprit în America să lucrez acolo, la muzeu, la Smithsonian acolo, n-aş fi rămas să-mi fi dat toată America mie. Vă spun sincer. Pentru mine, România înseamnă un colţ de rai", spune Teodor Bârsan.
Pe care îl sculptează în stejarii bătrâni, de peste 50 de ani. Primii ucenici pe care i-a luat lângă el au fost propriii copii.
Una dintre cele mai falnice porţi ieşite de sub mâna lor stă chiar pe drumul spre Bârsana, deschizând calea spre un loc de oameni mândri, gospodari.
Dacă în urmă cu sute de ani erau ridicate pentru a opri forţele răului, acum străjuiesc ogrăzile celor mai harnici dintre maramureşeni.
Funia sculptată pe marginea stâlpilor simbolizează pomul vieţii, rozeta simbolizează soarele şi lumina, iar zigzagul, dinţii de lup de pe stindardul dacilor, care feresc ograda de duhurile rele.
Poarta maramureşeană nu este doar un simbol al frumosului românesc, ci purtătoarea semnelor de viaţă şi bogăţie ale familiei. Curăţenia casei şi a familiei este apărată de peşte, vechiul semn al creştinismului. Meşterul Bârsan este printre puţinii care îl mai sculptează pe porţile maramureşene.
Oameni ca el se găsesc din ce în ce mai greu. Porţi ca odinioară se fac din ce în ce mai rar. Vin străini şi le comandă, le iau şi le duc departe. De aceea şi-a luat aproape cei mai buni sculptori care vor să ducă mai departe tradiţia românească a făuririi lemnului.
