Antena Căutare

Concediu de 5 STELE, pe BANII STATULUI. Românii se bat pe VOUCHERELE de vacanță

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a anunţat că în primele cinci luni ale anului au fost acordate vouchere de vacanţă în valoare de 22,5 milioane de euro. De asemenea, faţă de aceeaşi perioadă de acum doi ani, valoarea voucherelor de vacanţă a crescut de zece ori.

voucher concediu | hepta.ro

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a anunţat că în primele cinci luni ale anului au fost acordate vouchere de vacanţă în valoare de 22,5 milioane de euro. De asemenea, faţă de aceeaşi perioadă de acum doi ani, valoarea voucherelor de vacanţă a crescut de zece ori.

Adrian Voican, reprezentant al ANAT, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Mamaia, că în primele cinci luni ale anului au fost date vouchere de vacanţă în valoare de 22,5 milioane de euro.

“În luna mai s-au dat atât de multe vouchere cât în patru luni, din ianuarie până în aprilie. Ca volum, 22,5 milioane de euro pe cinci luni - ianuarie – mai 2018, faţă de şase milioane aceeaşi perioadă a anului trecut şi faţă de 2,2 milioane de euro în 2016. Deci în doi ani de zile am crescut de zece ori”, a spus reprezentantul ANAT.

El a spus că dacă toţi bugetarii ar primi vouchere de vacanţă , valoarea acestora ar fi de 450-500 de milioane de euro.

Articolul continuă după reclamă

“Datorită acestui proces cu vouchere de vacanţă foarte multe unităţi neclasificate sau care erau în zona gri a turismului au trecut în zona clasificată, în zona oficială şi asta aduce mulţi bani statului român prin fiscalizarea turismului. Am ajuns astăzi la aproape 13 mii de unităţi ceea ce înseamnă dublu faţă de acum 4-5 ani când erau 6200 de unităţi”, a precizat reprezentantul ANAT.

Întrebat în care unităţi hoteliere ajung cele mai multe vouchere de vacanţă, Adrian Voican a spus că pe primul loc se află cele de trei stele, urmate de patru stele, două stele, cinci stele şi o stea.

Voucherele de vacanţă au fost introduse pe piaţa din România în 2009, dar acordarea lor a fost oprită în sistemul public după un an, din cauza crizei economice, iar de atunci a fost restricţionată an de an prin act normativ.

Legea a fost promovată pentru protejarea stării de sănătate a angajaţilor şi prevede impozite reduse în cazul angajatorilor care oferă bonurile valorice salariaţilor lor. Un alt scop al legii este creşterea turismului intern, ultima variantă a actului normativ, aprobată în 2015, prevede înlocuirea primelor de vacanţă cu care puteau fi cumpărate sejururi externe şi erau taxate similar salariului pentru angajator, cu voucherele de vacanţă.

În piețe au apărut ouăle VERZI de găină! Cu ce sunt diferite față de cele obișnuite?... Vestea momentului pentru BICICLIȘTI! Ce schimbare se pregătește în Capitală...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Tot mai mulți influenceri renunță la rețelele sociale și se întorc la joburile de corporație. Ce se ascunde în spatele deciziei
Tot mai mulți influenceri renunță la rețelele sociale și se întorc la joburile de corporație. Ce se ascunde...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mișcare de amploare la Microsoft! 60.000 de angajați, vizați de un program de plecări voluntare
Mișcare de amploare la Microsoft! 60.000 de angajați, vizați de un program de plecări voluntare
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x