Antena Căutare

Copiii arși de vii vor fi înmormântați împreună. Mama continuă să facă declarații uluitoare: "Recunosc, pentru nişte amărâţi de bani mi-am pierdut puii"

Patru copii. Alexandra avea 6 ani, Andrei 4 ani, Antonia doi ani, iar Adrian avea doar patru luni. Săptămâna trecută, toţi au avut o soartă cruntă: au ars de vii în casă. Trupurile neînsufleţite au fost depuse la capela cimitirului din localitatea Recaş, acolo unde mama are câteva rude. Între timp, medicii legişti au stabilit cauza morţii.

"Vina mi-o asum. Sunt în stare sã-mi asum vina pentru tot ce s-a întâmplat, recunosc. Pentru nişte amărâţi de bani mi-am pierdut copiii", spune mama celor mici, despre care vecinii susțin că obișnuia să-i neglijeze și să consume alcool în exces.

Cauza morţii celor patru copilaşi a fost carbonizarea, ceea ce însemnă că au fost supuse acţiunii flăcării părţile componente ale organismelor.

Devastată a fost şi încăperea în care se aflau cei patru copilaşi în momentul în care a izbucnit focul. Camera în care dormeau, în paturi suprapuse, era încălzită cu o sobă cu lemne care avea hornul defect. Aceasta a fost, de altfel, şi cauza incendiului. Imaginile surprinse după tragedie sunt înfiorătoare.

Fratele cel mare, de 14 ani, care a supraviețuit, este marcat de tragedie

Drama l-a marcat pentru totdeauna pe fiul cel mare al femeii, în vârstă de 14 ani. Băiatul fusese lăsat pe post de dădacă pentru cei 4 fraţi ai săi, iar în momentul când dormitorul a luat foc, se afla în altă încăpere. Acum, se recuperează cu greu în spital.

Înmormântarea celor 4 frați va avea loc mâine după amiază.

Ministerul Justiţiei, aşteptat să anunţe rezultatele procedurii pentru desemnarea procurorului general şi a procurorilor... Alertă în România! Se înmulţesc îngrijorător cazurile de gripă. În ultimele zile au fost diagnosticate sute de persoane...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Schimbare importantă pentru români. Ce se întâmplă cu buletinul vechi și până când rămâne valabil
Schimbare importantă pentru români. Ce se întâmplă cu buletinul vechi și până când rămâne valabil
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Un bărbat a desenat o declarație de dragoste pentru Anna pe Transfăgărășan. Autoritățile anunță că vor lua măsurile care se impun
Un bărbat a desenat o declarație de dragoste pentru Anna pe Transfăgărășan. Autoritățile anunță că vor lua...
Selahattin Paşalı și Lara Paşalı se află în vacanță în Bodrum. Ce au observat fanii la ce doi
Selahattin Paşalı și Lara Paşalı se află în vacanță în Bodrum. Ce au observat fanii la ce doi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Femeia cu care Alex Bodi a înșelat-o pe Bianca Drăgușanu a fost șantajată! Primele declarații ale șatenei: „Un escroc
Femeia cu care Alex Bodi a înșelat-o pe Bianca Drăgușanu a fost șantajată! Primele declarații ale șatenei:... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Din albia Dunării secate a ieșit la iveală Podul lui Constantin, din Imperiul Roman. Imagini rare cu impresionanta construcție din 328
Din albia Dunării secate a ieșit la iveală Podul lui Constantin, din Imperiul Roman. Imagini rare cu impresionanta... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie Jurnalul
Ce salariu, proprietăți și credite a declarat Mirabela Grădinaru
Ce salariu, proprietăți și credite a declarat Mirabela Grădinaru Kudika
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL Redactia.ro
A plătit 75.000 de € pe un apartament la My Home Residence. Coşmarul care a urmat:
A plătit 75.000 de € pe un apartament la My Home Residence. Coşmarul care a urmat: "Am început să tremur" Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x