Antena Căutare

Dezastru la Arad. Ministrul Sănătăţii, despre infecţiile cu coronavirus:”E o transmitere comunitară extinsă în acest moment!”

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, se află, miercuri, în vizită în judeţul Arad, la Spitalul Judeţean, pentru a verifica modul în care este primit un pacient care nu ştie că este infectat cu coronavirus, el declarând că nu se poate vorbi de neglijenţă, în privinţa infecţiilor din acest spital, dar că ”poate la un moment dat lipsa protecţiei” ar fi de vină. Tătaru a precizat că ”e o transmitere comunitară extinsă” la Arad.

”Am venit să văd ce face un pacient care ajunge la spitalul judeţean, neştiind că este pozitiv şi aş vrea să văd şi eu traseul acestui pacient, aş vrea să văd un personal medical, aş vrea să văd efectiv un management, după aceea putem să discutăm. Vreau să văd în ce măsură este pregătit un spital, în ce măsură este pregătit un cadru medical, în ce măsură este protejat un cadru medical şi în ce măsură consultul se efectuează pentru a putea...”, a declarat Nelu Tătaru, jurnaliştilor, imediat după ce a ajuns la Arad.

Ministrul Sănătăţii a explicat că la Arad a avut loc o transmitere comunitară a coronavirusului, după mai multe cazuri neidentificate la început. Tătaru a fost impresionat de o tănără rezidentă din Sicilia care lucra la corturile de triaj din curtea Spitalului Judeţean Arad.

”E o transmitere comunitară extinsă în acest moment, nişte cazuri neidentificate la început, dispersia s-a făcut pe ce însemna personal medical, de la personal medical la ceea ce însemna pacienţi. Avem un personal medical cu un moral relativ scăzut, dar am fost impresionat aici, cel puţin la corturi, să văd o tânără rezidentă din Sicilia care ne tratează pe noi. Cred că şi acesta este un motiv pentru care medicii noştri ar trebui să înţeleagă că este un moment în care trebuie să fim împreună toţi, este un moment în care ar trebui să ne gândim la cei din judeţul arad, să ne gândim la cei din judeţele limitrofe”, a declarat Tătaru.

Întrebat de ce crede că au fost cazuri de infecţii în spital, Tătaru a spus că nu poate vorbi de neglijenţă, dar că o explicaţie ar fi lipsa protecţiei.

Articolul continuă după reclamă

”La început a fost cazul sau cazurile neidentificate sau asimptomatice sau cu simptome nespecifice care au dat o transmitere locală, urmând apoi între cadrele medicale şi apoi între pacienţi să continue această transmitere şi am ajuns unde am ajuns astăzi. Nu pot să spun neglijenţă, poate că la un moment dat lipsa protecţiei, neidentificarea acelui caz şi atunci toate s-au dus de la sine”, a declarat Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a fost în vizită şi la Vama Nădlac şi personalul este protejat.

”La Nădlac am verificat cu domnul chestor Buda, şeful Poliţiei de Frontieră, ce înseamnă traficul, care este în aceste zile şi cum va fi în perioada următoare, fiindcă ne apropiem de sărbătorile pascale si dincolo de transmiterea pe care o avem aici, vom avea şi o transmitere adusă de cei de afară, în majoritatea lor venind din zone care le ştim că sunt cu potenţial ridicat. Erau protejaţi poliţiştii de frontieră şi lucrau efectiv în acele echipamente, dar şi în reţeaua şi procedurile care le-am aplicat noi”, a declarat Ministrul Sănătăţii.

La Spitalul Judeţean Arad mai mulţi medici şi asistente au anunţat că demisionează sau se vor pensiona, în această perioadă. Cu toate acestea, conducerea unităţii sanitare spune că este pregătită şi are suficient personal.

Sursa : news.ro

Maternitatea Odobescu din Timişoara, închisă în urma depistării unor cazuri de coronavirus în rândul asistentelor medica... Cazul Suceava nu e singular! În Vrancea, din 58 de persoane infectate până acum cu coronavirus, 45 sunt medici...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Două românce riscă o amendă de 40.000 de euro pentru un gest făcut în parcarea unui bloc din București. Ce buton au apăsat
Două românce riscă o amendă de 40.000 de euro pentru un gest făcut în parcarea unui bloc din București. Ce...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până la 50 de grade
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x