Antena Căutare

Caloriferele bucureștenilor se răcesc, întreținerea scade. Radet a sistat furnizarea agentului termic

Primăria Capitalei, prin Compania Municipală Termoenergetica, anunţă că, din 27 aprilie, se opreşte furnizarea încălzirii în sistemul centralizat de distribuţie din Capitală. Temperaturile exterioare din următoarele zile îndeplinesc condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru încheierea sezonului de încălzire.

Radet oprește căldura în București

Potrivit Primăriei Capitalei, conform prognozei meteo, temperaturile exterioare din următoarele zile îndeplinesc condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru încheierea sezonului de încălzire.

”Ca urmare, începând cu data de 27 aprilie 2020, vor fi iniţiate procedurile de oprire a furnizării energiei termice pentru încălzire către consumatorii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare al Municipiului Bucureşti. Oprirea agentului termic pentru căldură va fi făcută progresiv, prin reducerea temperaturii de livrare şi prin închiderea instalaţiilor către consumatori, astfel încât efectele vor fi resimţite în următoarele 72 de ore”, a transmis Primăria Bucureşti, printr-un comunicat de presă.

Potrivit documentului, măsura va fi luată în conformitate cu prevederile articolului nr. 117 din Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, modificat prin H.G. 337/2018, care precizează că ”oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10 grade Celsius, între orele 20.00 – 06.00”.

De la această măsură fac excepţie obiectivele speciale

Acestea sunt spitale, creşe, şcoli, grădiniţe, sere, etc. – în cazul cărora sistarea serviciilor de încălzire se va face la solicitarea scrisă a reprezentanţilor acestor instituţii.

Premieră pentru elevii care dau BACUL! Bacalaureatul începe cu 22 iunie direct cu probele scrise... Dramă la Suceava. O mamă a trei copii, medic, a fost găsită în casă, fără suflare. Femeia se autoizolase, având simptome...
Stratul de ceară de pe mere. Ce spun specialiștii despre el și cum poate fi eliminat
Fructele din supermarketuri sunt frumoase. Au o formă atât de uniformă, sunt atât de...
Horoscopul zilei de 23 martie 2023. Racii au parte de o zi minunată. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 23 martie 2023 spune că Racii se vor bucura de clipe și momente care le vor...
Parteneri
Icre de fasole cu ceapă caramelizată. Rețetă delicioasă de post
Catine.ro

Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


Ultimele știri
x