Antena Căutare

Edilul acuzat că a umilit o elevă de 13 ani și-a luat brusc concediu şi nu mai este de găsit

După o săptămână de umilinţe, eleva care a fost dată jos din microbuzul şcolar şi-a reluat viaţa de dinainte. După ce a fost prezentat cazul la Observator, autorităţile i-au permis fetei să urce alături de colegii ei în maşină pentru a ajunge la cursuri.

După o săptămână de umilinţe, eleva care a fost dată jos din microbuzul şcolar şi-a reluat viaţa de dinainte. După ce a fost prezentat cazul la Observatorul Antenei 1, autorităţile i-au permis fetei să urce alături de colegii ei în maşină pentru a ajunge la cursuri.

Nu înainte ca poliţiştii din comună să le spună părinţilor să păstreze tăcerea. Edilul acuzat de discriminare şi-a luat brusc concediu şi nu mai este de găsit.

De dimineaţă, fetiţa de 13 ani din comuna Petrăchioaia a urcat din nou în microbuzul şcolar, alături de colegii ei. În faţa camerelor de filmat, şoferul care ar fi lăsat-o săptămâna trecută pe marginea drumului nu i-a mai spus nimic.

Umilinţele copilei nu s-au încheiat. După ce a fost înjosită în faţa şcolii pentru că ar fi trântit uşa microbuzului, eleva s-a trezit cu Poliţia la uşă. Agenţii le-ar fi spus părinţilor să păstreze tăcerea.

Tatăl fetei spune că "domul primar nu şi-a cerut scuze! Ieri a trimis poliţia la mine, aseară pe la ora 10 noaptea, să îmi văd de treaba mea, să nu iasă scandal în comună! Staţi liniştit! Bine, atât, a plecat".

Am mers şi noi la postul de poliţie din comună ca să întrebăm oamenii legii care a fost motivul vizitei inopinate la familia elevei.

Explicaţii nu am putut obţine însă nici de la Primăria din localitate. Instituţia pare la fel de părăsită.

La faţa locului era prezent doar casierul primăriei. Instituţia este deschisă dar, practic, nu este nimeni la serviciu.

De mai bine de 24 de ore, am încercat să vorbim cu un reprezentant al primăriei comunei din Ilfov, însă până în acest moment nu am reuşit. După ce am stat 7 ore în faţa instituţiei publice, am aflat că primarul şi-a luat brusc concediu. De-asemenea şi viceprimarul.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov a transmis că poliţiştii au mers la familia copilei ca să facă verificări după apelul la 112 de săptămâna trecută al părinţilor.

Un biciclist de 35 de ani a murit pe loc, după ce a fost lovit de două mașini, pe șoseaua Constanța-Mangalia Tânărul nu... Mario Iorgulescu și-a revenit, se mișcă prin salon. Fiul președintelui LPF, surprins în spitalul din Milano...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
(P) Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x