Antena Căutare

Fiul lui Sile Cămătaru, pus sub control judiciar! A fost prins fără permis la volan și a refuzat să i se recolteze probe biologice

Fiul lui Sile Cămătaru, Albert-Florian Balint, a fost pus sub control judiciar, joi, în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul fără permis auto şi pentru că a refuzat să îi fie recoltate probe biologice.

Sile Cămătaru și fiul său Albert Balint

UPDATE: Albert-Florian Balint, fiul lui Sile Cămătaru, a fost pus sub control judiciar, joi, în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul fără permis şi refuzul de a-i fi recoltate probe biologice, după ce în luna decembrie a fost prins la Găneasa, pe DN 65, conducând un autoturism fără permis, iar la testarea cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv.

Magistraţii Tribunalului Olt au dispus joi înlocuirea măsurii arestării preventive luată faţă de Albert-Florian Balint cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, până pe 15 martie, inclusiv, potrivit Agerpres.

Totodată, magistraţii au dispus punerea în libertate "de îndată" a inculpatului, cu interdicţia de a părăsi teritoriul României fără încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare.

Fiul lui Sile Cămătaru are şi interdicţie de a conduce vreun vehicul. Pe durata controlului judiciar el se va afla sub supravegherea Poliţiei Sectorului 5 din Bucureşti.

Articolul continuă după reclamă

Hotărârea de înlocuire a arestului preventiv cu controlul judiciar este definitivă.

Știre inițială:

Vineri, un șofer a fost prins de poliția din Olt, în timp ce conducea fără permis și sub influența drogurilor. Potrivit unor surse citate de Mediafax, este vorba de fiul lui Sile Cămătaru, Albert Balint.

Potrivit IPJ Olt, polițiștii din Găneasa au oprit, vineri, în trafic, o mașină pe DN 65 – E 574, în comuna Găneasa. În urma controlului s-a stabilit că un bărbat de 32 de ani, din București, a condus mașina, deși avea dreptul de a conduce suspendat.

Acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind unul pozitiv. Albert Balint a refuzat să-i fie prelevate mostre biologice de sânge.

Fiul lui Sile Cămătaru, Albert Balint, a fost reținut recent cu focuri de armă după ce ar fi înjunghiat un tânăr într-un club din Timișoara.

Citește și: Fiul lui Sile Cămătaru, eliberat din închisoare. Bărbatul pe care l-a înjunghiat în fața unui club și-a retras plângerea

Mama Luizei Melencu, transportată de urgență la spital: „Sunt disperat când văd că se prăbuşeşte”... Medicul Mircea Beuran, declarații exclusive despre incidentul de la Floreasca: „În clipa în care au folosit electrocaute...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate LOTO - Duminică, 25 octombrie 2026: Fond de câștiguri suplimentat cu 500.000 de lei, la Loto 6 din 49
Rezultate LOTO - Duminică, 25 octombrie 2026: Fond de câștiguri suplimentat cu 500.000 de lei, la Loto 6 din 49
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prețul aurului ar putea crește spectaculos în 2027! La ce valoare ar putea ajunge metalul prețios, potrivit estimărilor
Prețul aurului ar putea crește spectaculos în 2027! La ce valoare ar putea ajunge metalul prețios, potrivit...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Sfârșit de drum” pentru celebra șosea de gheață din Marele Nord Înghețat. Pentru prima dată în 50 de ani, nu va mai exista
„Sfârșit de drum” pentru celebra șosea de gheață din Marele Nord Înghețat. Pentru prima dată în 50 de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Satul cu 400 de locuitori unde o casă cu grădină costă doar 12.000 de lei. Românii au început deja să cumpere
Satul cu 400 de locuitori unde o casă cu grădină costă doar 12.000 de lei. Românii au început deja să cumpere Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x