Antena Căutare

”Încalţă un copil de toamnă”, un proiect de suflet marca Mirela Retegan, pentru micuții care vor o șansă la o viață decentă. Află cum poți ajuta

Încă un proiect de suflet marca Mirela Retegan care se transformă în campanie la nivel naţional. „Încalţă un copil de toamnă” este o iniţiativă lansată la începutul acestei luni şi este minunată!

Mii de ghetuţe s-au strâns deja la nivel naţional. Toate vor ajunge la copiii care provin din medii defavorizate. Totul a pornit de la un anunţ pe Facebook, iar Mirela, cum o ştiţi, a reuşit să strângă fapte bune în jurul ei.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Şi au venit. Cu ghetuţele la purtător, zeci de vedete, şi nu numai au răspuns chemării Mirelei. Într-o singură zi s-au strâns astfel, doar în Bucureşti, sute de încăţări pentru pitici.

”Am pus câteva întrebări și am aflat că există mii, zeci de mii de copii în România care nu se duc la școală toamna și iarna pentru că nu au cu ce să se încalțe. Am făcut o postare pe Facebook în care le spuneam noi, cei care avem mai mult decât ne trebuie, să le dăm celor care nu au strictul necesar.

Eram la Viena, aveam spectacol în diaspora românească și a doua zi o bunicuță a venit cu o pereche de ghetuțe și am zis „Ce-i cu ele?”. Uitasem de postarea de pe Facebook. Şi bunica a zis: ”Păi nu aţi zis să aducem ghetuțe?”. Așa mi-am dat seama că, de fapt, e atât de simplu și de acolo a început totul. Un bulgăre mic transformat într-un bulgăre foarte mare”, a spus Mirela Retegan.

Craiova: Trei bărbaţi, reţinuţi după ce ar fi supraevaluat cantităţile de materiale folosite la construirea unui pod fer... Ultimă oră! Plângere penală pentru Raed Arafat și șefii IGSU, după noile imagini cu intervenția de la Colectiv...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x