Antena Căutare

La finalul lunii noiembrie, iarna închide școlile. Mai mulți elevi nu vor face ore joi

Un val de aer siberian a adus ger, viscol, ninsori şi polei în aproape toată ţara. Avertizarea cod galben de vreme severă rămâne în vigoare, până la ora 20, pentru Bucureşti şi 16 judeţe.

Un val de aer siberian a adus ger, viscol, ninsori şi polei în aproape toată ţara. Avertizarea cod galben de vreme severă rămâne în vigoare, până la ora 20, pentru Bucureşti şi 16 judeţe.

În Capitală, stratul de zăpadă atinge 10 - 15 centimetri, iar vântul va lovi în continuare în rafale de 60 de kilometri pe oră. 11 mii de poliţişti şi pompieri au intervenit pentru a acorda ajutor celor care au avut nevoie. Vremea rea a lovit și la Iaşi, unde oamenii au avut o noapte geroasă, iar la Botoşani, un TIR a rămas blocat din cauza zăpezii.

Școli închise la Brăila din cauza frigului din clase: joi, 29 noiembrie, elevii nu fac ore

Cele mai mari probleme sunt, însă, la Brăila, unde mai multe școli au fost închise din cauza frigului. Cursurile au fost suspendate miercuri în două unităţi de învăţământ din judeţul Brăila din cauza unor avarii la sistemele de încălzire, a declarat pentru AGERPRES şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila, Cătălin Canciu.

Nu se fac cursuri la Colegiul Naţional "Nicolae Bălcescu", deoarece există scurgeri de apă din conductele care alimentează centrala termică, şi la şcoala din localitatea Chiscani, unde s-a constatat o defecţiune la alimentarea cu energie electrică a centralei, în ambele situaţii lucrându-se la remedierea avariilor.

În cazul Colegiul Naţional "Nicolae Bălcescu", Consiliul de Administraţie al unităţii de învâţământ a hotărât suspendarea cursurilor în zilele de 28 şi 29 noiembrie, iar în ceea ce priveşte situaţia de la şcoala din Chiscani, cursurile vor fi reluate joi.

În Capitala și în celelalte județe afectate de codul galben școlile rămân deschise

"În situații deosebite, bine fundamentate, în funcție de condițiile climatice și de specificul zonei și al școlii, inspectoratele școlare județene și/sau Inspectoratul Școlar al Municipiului București pot aproba, la cererea conducerii unităților de învățământ, modificări ale structurii anului școlar.

Acestea se pot aprobă numai în măsură în care se asigura parcurgerea integrală a programelor școlare. În cazurile de față, orele de curs vor fi recuperate conform calendarului stabilit de fiecare unitate de învățământ, cu aprobarea inspectoratelor școlare județene, respectiv ISMB", este precizarea făcută an de an de Ministerul Educației. Momentan, nu s-au luat astfel de măsuri.

Sf Andrei 2018. 7 Tradiții și Obiceiuri de care nu știai... Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, anunț de ultimă oră pentru elevi! Ce se întâmplă înainte de Centenar...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly Marti, 07.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x