Antena Căutare

Oficial! Județele Argeş şi Braşov, primele care ar putea intra în carantină. Autoritățile confirmă că au sub supraveghere mai multe zone de risc

Județele Argeş şi Braşov sunt primele care ar putea intra în carantină. Nu complet, ci doar parțial. Ludovic Orban a confirmat că există trei localități în fiecare dintre cele două județe care se află sub strică supraveghere a autorităților, din cauza numărului mare de cazuri de Covid-19.

Județele Argeş şi Braşov, primele care ar putea intra în carantină

Autorităţile au în evaluare câte trei localităţi din judeţele Argeş şi Braşov, unde, dacă va fi necesar, va fi dispusă măsura carantinării.

România revine la restricții. Ministrul Sănătății a dezvăluit în ce condiții se impune instituirea carantinei în anumite localități

Județele Argeș și Brașov, în vizorul autorităților privind creșterea cazurilor

Odată cu intrarea în vigoare a legii, există posibilitatea de a impune carantina zonală pentru comunităţi locale sau pentru zone.

Articolul continuă după reclamă

"Nu suntem în situaţia de a carantina un judeţ, niciun judeţ. La ora actuală există un număr de localităţi care sunt sub urmărire, sub supraveghere. Încă nu este demarată procedura pentru carantinarea niciunei comunităţi, dar sunt un număr... În Argeş, de exemplu, sunt 3 localităţi care sunt sub evaluare şi, în cazul care continuă răspândirea virusului, se poate dispune suspendarea. În Braşov sunt 3 sau 4 localităţi. S-a făcut o evaluare pe localităţi. Deocamdată nu s-a luat nicio astfel de măsură, dar dacă va fi necesar, nu vom ezita să luăm astfel de decizii. Deciziile se iau, evident, la propunerea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, cu avizul INSP, DSP, prin ordinul comandantului", a declarat Ludovic Orban.

Documentul care cutremură România. Condițiile pentru starea de urgență, îndeplinite între 1-3 august. Autoritățile așteaptă un milion de cazuri în luna septembrie

Carantină zonală pentru localitățile cu risc mare de focare de Covid-19

El a explicat că odată cu intrarea în vigoare a legii, "există această posibilitate de a dispune carantina zonală pentru comunităţi locale sau pentru zone, în cazul în care este o răspândire a virusului semnificativă, care nu este în focare".

"Dacă într-o localitate - de exemplu, un sat sau un cartier sau o localitate, o comună sau un oraş - există o răspândire a virusului, un număr de cazuri care depăşeşte numărul de cazuri de minimum trei cazuri la mia de locuitori, se poate dispune carantinarea zonală şi se pot dispune măsuri restrictive pentru zona care este carantinată, ţinând cont, în mod evident, de cauza principală care a dus la răspândirea virusului pentru a contracara, practic, prin măsurile restrictive, pentru a diminua riscul de răspândire a virusului", a spus Orban.

Întrebat care sunt acele localităţi care ar putea fi carantinate, premierul a replicat: "Nu vă dau astfel de informaţii. Când vor fi localităţi, vom demara procedura şi vom anunţa public".

Coronavirusul lasă urme adânci în corp: "Abia mă îmbrac. Obosesc imediat". Cât durează recuperarea completă a ... Ministrul Muncii confirmă. Vor crește alocațiile, de la 1 august: Guvernul face toate demersurile necesare...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Locuitorii unei insule din Portugalia sting luminile timp de cinci nopți în fiecare toamnă. Motivul din spatele acestui obicei
Locuitorii unei insule din Portugalia sting luminile timp de cinci nopți în fiecare toamnă. Motivul din spatele...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum poți descoperi camerele de supraveghere ascunse într-o cameră de hotel sau într-un apartament, folosind doar telefonul mobil
Cum poți descoperi camerele de supraveghere ascunse într-o cameră de hotel sau într-un apartament, folosind doar...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x