În anul Centenarului, cauza morții lui Mihai Eminescu rămane un mister

Urmărește A1 pe Discover

Au trecut 129 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, dar cauza trecerii sale în neființă rămâne un mister neelucidat. A avut sifilis? A fost otrăvit? Suferea de manie? Ce s-a întâmplat în timpul autopsiei?

Anul Centenarului este momentul ideal să ne amintim de istoria noastră, de valoarea artiștilor români și să le cinstim operele și viața.

Fără ezitare, la întrebarea Care este cel mai mare artist al României?, răspunsul elevilor, care astăzi sărbătoresc începerea vacanței de vară, ar fi Mihai Eminescu. Dar câți dintre ei știu că 15 iunie 2018 marchează 129 de ani de la moartea poetului?

Prima internare

La doar două luni după publicarea poeziei Luceafărul, în iunie 1883, Eminescu este internat pentru prima oară într-un sanatoriu. Diagnosticul primit atunci a fost de manie acută. Într-o perioadă în care despre afecțiunile psihice nu se cunoșteau foarte multe, mania acută și depresia erau principalele boli invocate de medici.

Zvonurile au apărut imediat, dar, din motive necunoscute, nu se vorbea despre manie, ci despre sifilis. Mai ciudat este că poetului a început să i se administreze un tratament pe bază de mercur, cu toate că nu ar fi avut nici un simptom care să indice că ar fi suferit de sifilis. Artistul era practic otrăvit, la doză.

Fuga din țară

Următorii șase ani îi petrece internat în ospicii din țară sau din străinătate. El reușește să scape de sub tutela autorităților și petrece un an in Viena și Florența, unde refuză cu vehemență orice tratament medicamentos. Se întoarce în țară schimbat, aparent sănătos. Dar bârfele care nu încetaseră să circule în absența lui l-au marcat, provocându-i o cădere nervoasă. Eminescu vânează librăriile care îi vindeau volumele de poezii, încercând să își distrugă creațiile.

Apar primele simptome ale otrăvirii cu mercur

Starea de sănătate a poetului era măcinată de stări delirante și dureri în tot corpul - semne clare ale intoxicării cu mercur. În martie 1886, Mihai Eminescu este internat la Mănăstirea Neamț. Un an mai târziu, este consultat de o echipă de medici renumiți, care ajunge la concluzia că poetul este un individ perfect sănătos psihic, singura problemă medicală de care ar fi suferit fiind localizată la nivelul picioarelor.

Înainte de a muri, primește un nou diagnostic: demență. Îi este recomandată internarea într-o instituție specializată.

Moartea poetului

În dimineața zilei de 15 iunie 1889, Eminescu se stinge din viață în casa de sănătate a doctorului Șuțu din București.

Condițiile în care s-a efectuat autopsia sunt cel puțin bizare. Creierul artistului este scos și uitat pe fereastră câteva zile(în luna iunie!) înainte de a fi examinat.

Ipoteze

Profesorul Neghina, de la Departamentul de Parazitologie al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara a afirmat în studiul său: „După analiza ipotezelor medicale, concluzionăm că el a suferit de tulburare bipolară și a murit din cauza intoxicării cu mercur, un tratament inadecvat administrat ca urmare a unui diagnostic incorect (sifilis). Internat în locuri inadecvate și tratat de către medici incompetenți, el a suferit nu doar fizic ci și moral, nu s-a putut adapta stresului și a murit în mod prematur”.