Antena Căutare

Care este starea bebelușului abandonat de infirmiera din Balș într-o cutie de carton

O infirmieră de la Spitalul Orășenesc Balș și-a abandonat bebelușul nou-născut într-o cutie de carton, pe care a lăsat-o într-o casă părăsită din comuna Morunglav, județul Olt. Ca prin minune, un bărbat a ajuns din întâmplare acolo și a anunțat imediat autoritățile

Mama bebelușului

Nou-născutul abandonat de mama infirmieră într-o casă părăsită, în frig, a suferit degerături, iar medicii din Slatina au decis transferul către spitalul din Craiova, starea sa necesitând supravegherea unui chirurg pediatru.

Care este starea bebelușului abandonat de infirmiera din Balș într-o cutie de carton

”A avut dezechilibre urâte, dar l-am adus la temperatura normală, i-am corectat aproape toate dezechilibrele, dar nu mi-au plăcut picioruşele şi decizia asta a fost, să-l transferăm. Când l-am preluat din UPU, la noi, avea temperatura 33˚C, probabil că acolo a fost şi mai mică”, a declarat pentru adevarul.ro medicul-şef al secţiei Neonatologie, Lucica Alexe.

Şocant este că mama copilului, Tatiana Truţă (40 de ani), este infirmieră în cadrul Spitalului Orăşenesc Balş şi susţine că nici măcar nu şi-a dat seama că este însărcinată, venirea pe lume a celui mic fiind o surpriză. Apoi, a ascuns naşterea de ruşinea copiilor săi: o fată de 20 de ani şi un băiat elev în şcoala primară. Bebeluşul a fost născut, cel mai probabil, pe 26 ianuarie.

Articolul continuă după reclamă

La două zile de la naştere, femeia a luat decizia să-l ascundă în casa părăsită în care au trăit bunicii ei şi mergea să-l alăpteze o dată pe zi, când îl lua din cutia de carton, în maşină.

Cu toate acestea, frigul din cameră, dar şi lipsa laptelui matern, au dus la agravarea stării de sănătate, pe lângă hipotermie copilul fiind şi deshidratat.

Citește și:

Copil de trei zile, abandonat de mamă într-o casă părăsită. Micuțul fusese lăsat într-o cutie de carton

Protest al copiilor şi părinţilor la Opera Naţională din Iaşi, după concedierea dirijoarei corului Juniorii Operei... Situație alarmantă. O femeie de 38 de ani a murit de gripă, iar alți zeci de copii au fost diagnosticați în ultimele tre...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate LOTO - Joi, 1 octombrie 2026: 2,1 milioane de euro la Loto 6/49 și peste 1,5 milioane de euro la Joker
Rezultate LOTO - Joi, 1 octombrie 2026: 2,1 milioane de euro la Loto 6/49 și peste 1,5 milioane de euro la Joker
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Scrisoarea lui Albert Einstein care a rămas în istorie. Pe cine voia să vadă cu Premiul Nobel și de ce se îndoia de alegerea sa
Scrisoarea lui Albert Einstein care a rămas în istorie. Pe cine voia să vadă cu Premiul Nobel și de ce se...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x