Antena Căutare

O sută de ani de la sfârşitului Primului Război Mondial! Zeci de lideri politici iau parte la festivitățile de la Paris

Astăzi se comemorează 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial. Armistiţiul care a pus capăt primei conflagraţii planetare a fost semnat în pădurea Compiègne din Franţa, pe 11 noiembrie 1918.

Astăzi se comemorează 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial. Armistiţiul care a pus capăt primei conflagraţii planetare a fost semnat în pădurea Compiègne din Franţa, pe 11 noiembrie 1918.

100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial. Consecințele acestui eveniment

Angela Merkel şi Emmanuel Macron, liderii celor două ţări foste adversare, s-au întâlnit chiar în vagonul de tren în care a fost parafat tratatul istoric. Cei mai importanţi lideri mondiali vor participa azi la ceremoniile omagiale care au loc la Paris. Este un prilej de întâlnire pentru Donald Trump şi Vladimir Putin într-un moment în care relaţiile dintre cele două super-puteri sunt tot mai tensionate.

Mărășesti, Primul Război Mondial. Căpitanul Grigore Ignat aruncă ideea: Soldații morți, repuși în poziție de tragere, pentru intimidarea inamicului

Festivităţiile au început deja la Paris. Sute de oameni, inclusiv edilul Anne Hidalgo, au asistat la iluminarea Primăriei în culorile steagului Franţei, în timp ce pe un ecran uriaş erau afişate numele soldaţilor parizieni ucişi în război. În onoarea lor, la faţa locului au fost plantate 94.415 panseluţe, câte una pentru fiecare victimă.

La 14 ani a mers, voluntar, la Crucea Roșie. Voia să ajute! În '51 a fost trimisă în războiul din Coreea: ”Timp de 365 de zile am văzut numai sânge. Copiii rămași orfani îmi spuneau mamă”

Ceremoniile oficiale de la Paris de Ziua Armistiţiului vor începe în jurul orei 12, ora României. Timp de două ore, cei 72 de şefi de stat şi de guvern invitaţi vor asista la procesiunea ce va avea loc la Arcul de Triumf, iar ulterior vor lua parte la deschiderea Forumului de Pace.

Printre cei care vor participa se numără şi preşedintele Klaus Iohannis, care ieri a fost prezent la un eveniment organizat la Ambasada României la Paris.

Aseară, liderii mondiali au fost invitaţi la muzeul D'Orsay, unde a avut loc un dineu. Înaintea cinei, cei mai puternici oameni ai planetei au admirat galeriile muzeului, unde au fost expuse mai multe opere ale celebrului Pablo Picasso.

Ca măsură de precauţie, edificiul fusese închis încă de la ora 14, iar circulaţia a fost interzisă în zonă.

Centenarul Marii Uniri. Cum s-a înfăptuit Marea Unire de la 1 decembrie 1918

Evenimentele de la Paris nu merg însă în totalitate conform planului. Donald Trump a fost criticat după ce a anulat, din cauza ploii, o vizită la un cimitir unde sunt îngropaţi soldaţi americani.

Tot ieri, pentru prima dată în istorie, liderii Franţei şi ai Germaniei au vizitat vagonul restaurant în care s-a semnat armistiţiul. Cu această ocazie istorică, Angela Merkel şi Emmanuel Macron au dezvelit o placă comemorativă cu un mesaj de pace.

Centenarul este marcat prin diverse festivităţi şi în Australia, Canada, India sau Marea Britanie.


Vreau să ajut! Povestea lui Vlad, un băiețel de un an și trei luni, care s-a născut cu o malformație congenitală... Schimbări drastice în învățământ! Ce trebuie să știe cadrele didactice care își caută un loc de muncă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
(P) Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x