Antena Căutare

Observator Special: Romania, tara cu cele mai multe condamnari la Curtea Europeana a Drepturilor Omului

Am mai reusit sa stabilim un record european! Exact, din acela negativ, cum numai noi stim sa realizam. Pe scurt, Romania este tara europeana cu cele mai multe condamnari la Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Cum am stabilit performanta? Pai nu noi am stabilit-o, noi doar platim despagubirile.

Greselile apartin unor medici, unor magistrati sau unor simpli functionari publici. In cifre, la sfarsitul anului 2011, dintre cele 155.000 de dosare aflate la CEDO, aproape 13.000 erau depuse de romani. Dar ce se intampla cu cei ale caror greseli produc gauri in bugetul de stat? Nimic. Profeseaza in continuare, deci au ocazia sa comita noi erori.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a devenit, in ultimii ani, locul in care romanii incearca sa-si gaseasca dreptatea. Sunt mii de cazuri: de malpraxis, de erori judiciare, de nedreptati comise de magistratii din instantele de la noi.

La sfarsitul lui 2011, din tarile europene, Romania era pe primul loc. Cel mai condamnat stat la CEDO din Uniunea Europeana. Iar asta inseamna zeci de procese castigate anual de romani impotriva propriului stat. Adica milioane de euro platite de la buget pentru a repara greselile facute de angajati ai statului.

Dar ce reclama romanii? Reclama de toate si platim pentru aproape toate. Sa luam, spre exemplu, cazul bacauanului Gabriel Hulea. In septembrie 2005 a dat statul in judecata pentru ca Ministerul Apararii Nationale, institutia in care lucra la acea vreme, nu i-a permis sa intre in concediu de crestere a copilului, cu toate ca legile din Romania permit acest lucru. Curtea Europeana a Drepturilor Omului i-a dat castig de cauza, ce-i drept, dupa 7 ani de procese, iar Gabriel Hulea trebuie sa primeasca - din partea statului roman - 8.000 de euro, daune morale.

Stelian Ogica a apelat si el la CEDO, dupa ce a fost batut, incarcerat si privat de potul de la loterie pe care il castigase. Ogica a dat in judecata statul roman pentru rele tratamente si pentru ca a fost incarcerat pe nedrept. Si, din nou, Curtea de la Strasbourg a obligat tara noastra sa platesca 8.000 de euro.

"Nici un avocat nu-si explica ca am fost arestat pe o sustinere publica ca am avut un bilet si l-am pierdut. Practic asta am facut. Si de aici a plecat toata povestea, pentru ca in mod normal, daca-mi lasau ancheta sa se desfasoare in mod procedural cu siguranta faceam dovada ca biletul a trecut pe la mine”, spune Stelian Ogica.

Anul trecut, dupa 12 ani de la bataia luata de la politisti chiar in sediul sectiei de Politie, si buzoianului Silviu Rosioru i s-a facut dreptate la Strasbourg. Daune morale platite de statul roman? 12.000 de euro pentru ca a fost "victima unei nedreptati facute de justitie".

Si tot asa, in doi ani, statul a acordat despagubiri de 12 milioane de dolari. De unde au venit acesti bani? De la noi, contribuabilii. Statul nu a recuperat mai nimic de la cei care au stat la originea proceselor de la CEDO.

Articolul 12 din ordonanta care prevede participarea Romaniei la procedurile in fata CEDO “spune” asa: “statul are drept de regres impotriva persoanelor care prin activitatea lor, cu vinovatie, au determinat obligarea sa la plata sumelor stabilite prin hotararea curtii”.

Statul a platit sume enorme in ultimii ani si din vina medicilor, specialisti care au nenorocit pe viata oameni tineri si sanatosi. Pacienti care si-au cerut dreptatea in instanta. Cel mai cunoscut caz de malpraxis din Romania este cel al doctorului Naum Ciomu, cel care a sectionat penisul pacientului sau, Ion Jiga. Costurile? 500.000 de euro, pe care Primaria Capitalei trebuie sa-i plateasca barbatului, impreuna cu medicul.

Banii au venit, dar mult prea tarziu. “Ani de zile de cand ma chinui si de cand ma chinuie si stresul este, n-am cuvinte sa spun cat stres este, cata durere este in sufletul meu”, spune victima.

Si in cazul copilului ars in incubator la Maternitatea Bucur sau in cazul incendiului de la Maternitatea Giulesti statul trebuie sa scoata din visterie sume importante, adunate, cum e normal, din banii nostri.

Medicii, prea speriati ca sa mai ia spaga dupa intrarea in vigoare a Noului Cod Rutier... O manastire de maici din Maramures a fost facuta scrum. Flacarile au fost stinse dupa trei ore...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x