Antena Căutare

Ora de iarnă sau ora de vară. România decide ce oră alege până în aprilie 2019

Ora de iarnă sau ora de vară. România decide ce oră alege până în aprilie 2019. Comisia Europeană le cere țărilor din UE să-și comunice alegerea până la sfâșitul lunii aprilie 2019. Schimbarea orei de la 31 martie 2019 va fi astfel ultima trecere obligatorie la ora de vară

Ora de iarnă | ziarmm.ro

Vara a luat sfârșit și sezonul răcoros a început să se instaleze. Nu toate țările sunt de acord să adopte trecerea la ora de iarnă. Până în aprilie 2019, statele membre UE trebuie să hotărască dacă preferă sau nu să mențină ora de vară sau cea de iarnă.

Jean-Claude Juncker, președintele executivului european, și-a suținut poziția în fața europarlamentarilor dorind să pună capăt practicii învechite de a da ceasurile cu o oră înainte în martie și apoi cu o oră în urmă în octombrie. Propunerea sa trebuie să fie aprobată de Consiliul UE și Parlamentul European.

Statele membre ale Uniunii Europene sunt cele care trebuie să decidă ce oră doresc să păstreze, ora de iarnă sau cea de vară. Ceea ce trebuie luat în considerare este faptul că țări vecine pot lua decizii diferite. Violeta Bulc, comisarul european pentru Transporturi, a declarat că statele membre vor încerca să se coordoneze în luarea deciziilor.

Statele membre trebuie să-și comunice alegerea până în aprilie 2019. Dacă membrii UE vor respecta calendarul propus de Bruxelles, schimbarea orei la 31 martie 2019 poate fi ultima trecere obligatorie la ora de vară. Mai mult decât atât, țările care vor dori să treacă permanent la ora de iarnă, vor putea face acest lucru pe 27 octombrie 2019.

Articolul continuă după reclamă

Comisia Europeană a făcut chiar și o consultare publică online în urma căreia 4,6 milioane de persoane au răspuns dintre care 84% nu își doresc schimbarea orei. Actualele membre UE sunt grupate pe trei fusuri orare distincte: ora Europei de Vest, ora Europei centrale și ora Europei de Est. Decizia ce va fi luată de membrii UE va fi comunicată întregii Europe.

Sursă foto: ziarmm.ro, ziuadevest.ro

Alertă cu bombă în Timișoara! Un colet suspect a fost detonat de pirotehnisti. Autoritățile continuă cercetările... Mare ATENȚIE, șoferi! Sunt restricții de circulație pe autostrada Bucureşti-Piteşti...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Boala secolului, „o bătătură”. Declarații controversate în anchetele Observator „Diagnostic: profit!”, miercuri, la Observator 19
Boala secolului, „o bătătură”. Declarații controversate în anchetele Observator „Diagnostic: profit!”,...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Detector de metale pentru începători sau echipament profesional? Cum alegi în funcție de buget și experiență
(P) Detector de metale pentru începători sau echipament profesional? Cum alegi în funcție de buget și experiență
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x