Antena Căutare

Prognoza meteo. Vremea se schimbă radical! Ce ne așteaptă săptămâna asta

Vremea din saptamana 30 aprilie - 6 mai va fi calda, insa vor avea loc schimbari majore ale fenomenelor meteorologice. Prognoza meteo anunță ploi, descarcari electrice și chiar grindinăala sfârșitul acestei saptamâni.

Vremea din săptămâna 30 aprilie - 6 mai va fi caldă, însă vor avea loc schimbări majore ale fenomenelor meteorologice. Prognoza meteo anunță ploi, descărcări electrice și chiar grindină la sfârșitul acestei săptămâni.


Potrivit prognozei meteo ANM, în următorul interval vom avea o continuare a vremii deosebit de calde începută în primele zile ale lunii aprilie, în condițiile în care în estul Europei o arie de presiune ridicată este foarte bine stabilizată pe poziții. Precipitațiile vor fi puține și se vor limită la vestul, centrul și nordul țării; în restul teritoriului orice apariție a unei averse va fi cu totul ocazională. Abaterile termice zilnice vor fi foarte ridicate, în special în ceea ce privește maximele diurne; la munte și în zonele intracarpatice temperaturile maxime vor fi cu până la 10-12 grade Celsius mai ridicate față de media climatologica a perioadei.

Cum va fi vremea luni, 30 aprilie

Va fi caldă în toată țara, cu un cer variabil, mai mult senin în regiunile extracarpatice. În vestul și în centrul țării îndeosebi în cursul după-amiezii local se vor semnala averse de ploaie însoțite de descărcări electrice, iar la munte se vor acumula până la 10-15 mm. Vântul va suflă slab aproape peste tot, cel mult moderat în Moldova. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 22 și 27 de grade în Transilvania și Maramureș, 25-30 de grade în Banat și Crișana, 22-27 de grade în Oltenia și Muntenia și 20-25 de grade în Dobrogea și Moldova, cu cele mai scăzute valori așteptate a se înregistra pe litoral, că urmare a brizei Mării Negre – apa mării fiind încă rece în această perioadă.

Articolul continuă după reclamă

Prognoza meteo de marți, 1 mai

Marți va plouă în averse local în Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana, în timp ce în sud și est acestea se vor semnala doar în mod cu totul izolat. Descărcările electrice vor fi frecvențe iar izolat va cădea și grindină de dimensiuni mici. Vântul va suflă moderat în cea mai mare parte a țării, cu unele intensificări trecătoare la tare în nordul Moldovei. Temperaturile maxime se vor situa în general între 25 și 30 de grade la nivelul întregii țări, cu valori ușor mai scăzute așteptate în zonă litorala (până la 22-24 de grade), dar și ușor mai ridicate în estul Luncii Dunării (31-32 de grade Celsius). Vezi cum va fi vremea de 1 mai în orașele importante ale țării.

Cum va fi vremea miercuri, 2 mai

Miercuri vremea va fi frumoasă în aproape toată țara, doar spre seară în sud-vest urmând să își facă apariția cu totul izolat unele averse slabe de ploaie însoțite de descărcări electrice. Vântul va suflă moderat în sud-vest și slab, cel mult slab până la moderat în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi încadrate în general între 26 și 31 de grade în Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana și 23-28 de grade în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova, din nou cu cele mai scăzute valori așteptate a se înregistra pe litoral.

Prognoza meteo joi, 3 mai

Joi vremea va fi frumoasă și deosebit de caldă în toată țara. Vântul va suflă moderat în sud-vest și în nord-estul extrem și mai mult slab în restul regiunilor. Maximele termice vor urcă la prânz până spre 22-27 de grade în Transilvania și Maramureș, 26-31 de grade în Banat și Crișana și 23-28 de grade în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova, cu cele mai scăzute valori așteptate pe litoral, iar cele mai ridicate în estul Moldovei și în Luncă Dunării.

Meteorologii ANM au adus vești despre vremea de vineri, 4 mai

Vineri vremea va continuă să fie frumoasă și deosebit de caldă în majoritatea regiunilor tării. Doar în nordul Carpaților Orientali vor cădea cu totul izolat unele averse slabe de ploaie însoțite de descărcări electrice conform prognozei www.Vremea.ro valabile pentru după-amiază zilei. Vântul va suflă moderat în nord-vestul extrem și mai mult slab în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 25 și 30 de grade Celsius la nivelul întregii tări, cu cele mai scăzute valori așteptate în estul Dobrogei. Temperaturile maxime estimate a se înregistra în cursul zilei de vineri. În Transilvania se vor înregistra cele mai ridicate valori din întreagă țara (până la 30-31 de grade), fapt destul de neobișnuit pentru o zi senină de primăvară.

Prognoza meteo weekend 5-6 mai

În week-end o undă depresioara slab organizată va aduce averse de ploaie însoțite de descărcări electrice și de grindină de dimensiuni mici pe arii extinse în jumătatea vestică a țării și cu totul izolat în rest. Pe alocuri cantitățile de apa vor fi mai însemnate, de până la 15-20 de mm. La începutul averselor își vor face apariția și unele intensificări ale vântului care vor luă trecător aspect de vijelie. Cu toată această creștere a instabilității atmosferice, temperaturile vor rămâne încă la valori foarte ridicate pentru această perioadă a anului (mai ales sâmbătă), când maximele termice vor urcă din nou până spre 30-32 de grade Celsius în jumătatea de vest a teritoriului.

Zile libere 2018. Cum va fi vremea de 1 mai în România... Alertă! Român diagnosticat cu boala Lyme după ce a fost muşcat de căpuşă. Află totul despre afecțiune și cum poate fi pr...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Ce simbolizează lumânarea de botez în tradiția creștină
(P) Ce simbolizează lumânarea de botez în tradiția creștină
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto, 16 iulie 2026. Report la Loto 6/49 de peste 8,12 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru duminică
Rezultate Loto, 16 iulie 2026. Report la Loto 6/49 de peste 8,12 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru...
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…”
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că în case nu se poate sta
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că... Antena3.ro
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium useit
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“ BZI
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice chip proiectul Reactoarelor Modulare Mici
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice... Jurnalul
Andreea Popescu, surprinsă după divorț: Mă caută prea puțin bărbații. Mesajul primit pe Instagram a lăsat-o fără cuvinte
Andreea Popescu, surprinsă după divorț: Mă caută prea puțin bărbații. Mesajul primit pe Instagram a lăsat-o... Kudika
Mii de romance isi sarbatoresc AZI onomastica!! Ce sa pui in buzunar ca sa iti mearga bine tot anul
Mii de romance isi sarbatoresc AZI onomastica!! Ce sa pui in buzunar ca sa iti mearga bine tot anul Redactia.ro
Zonele din România unde temperatura resimţită a fost de 40 de grade la umbră, la ora 13
Zonele din România unde temperatura resimţită a fost de 40 de grade la umbră, la ora 13 Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x