Antena Căutare

Reintroducerea uniformei în școli, măsură pentru protejarea elevilor! Explicațiile ministrului Educației

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bistriţa, că a redeschis subiectul uniformelor şcolare, după incidentul petrecut la începutul anului într-o şcoală din Ploieşti.

uniforma, scoala

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bistriţa, că a redeschis subiectul uniformelor şcolare, după incidentul petrecut la începutul anului într-o şcoală din Ploieşti, nu pentru a introduce uniformele obligatorii, ci pentru a le recomanda unităţilor de învăţământ să adopte semne distinctive care să ajute la identificarea intruşilor.

„Şcoala din Ploieşti avea doi paznici, doi-trei jandarmi patrulau prin faţa şcolii, fiecare elev avea card de intrare în şcoală, exista profesor de serviciu care se plimba pe coridoarele şcolii şi, totuşi, în aceste condiţii a fost posibil un gest reprobabil, pe care mi-l doresc să fie sancţionat aşa cum se cuvine - şi spun răspicat lucrul acesta. Şi atunci m-am întrebat ce ar fi putut să ne ajute să identificăm intrarea unui intrus în şcoala respectivă. Păi, poate o ţinută care să fie dedicată şcolii respective. Nu ştiu dacă uniforma este neapărat necesară; o eşarfă, o pălărie, ceva, un semn distinctiv i-ar fi ajutat pe paznici, poate şi pe profesorul de serviciu să îl detecteze pe acel intrus în şcoală”, a spus Andronescu.

Ministrul a precizat că nu îşi doreşte uniforma „ca o modalitate de uniformizare a personalităţilor dintr-o şcoală” şi că o ţinută distinctivă poate ajuta la protejarea elevilor şi în afara unităţilor de învăţământ.

„Nu-mi doresc uniforma ca o modalitate de uniformizare a personalităţilor dintr-o şcoală. Ar fi dramatic şi nu am acest sistem de gândire şi de raportare. Dar, în acelaşi timp, mă uit la şcolile de mare tradiţie din Europa, sunt mândre de uniforma pe care o poartă, uneori, de sute de ani. Dacă şcoala, consiliul profesoral, împreună cu părinţii aleg un semn distinctiv - un sacou de o anumită culoare, nu ştiu, ce găsesc, că imaginaţia trebuie să îi meargă fiecăruia -, ne-ar fi mai uşor să îi recunoaştem pe intruşi printre elevii şcolii şi mai uşor le-ar fi şi jandarmilor, poliţiei să îi protejeze atunci când ei se află pe stradă. Asta este modalitatea prin care am redeschis subiectul nu al uniformei obligatorii, ci al alegerii unei ţinute prin care să recunoaştem copiii care învaţă într-o şcoală”, a mai declarat Ecaterina Andronescu.

Lovitură pentru învățători și profesori! Schimbarea majoră plănuită de ministrul Educației. „Nu se poate să accept”... Răutatea colegilor i-a distrus viața! Scene șocante: Elevă bătută cu sălbăticie de mai mulți colegi de școală. Motivul e...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x