Antena Căutare

Sfântul Ilie 2022. Tradiții, obiceiuri și superstiții pe 20 iulie. Ce nu e bine să faci în această zi

În fiecare an, pe data de 20 iulie, creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântulului Prooroc Ilie. Iată ce nu este bine să faci în această zi importantă, dar și ce tradiții, obiceiuri și superstiții se păstrează din bătrâni.

În fiecare an, pe data de 20 iulie, creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântulului Prooroc Ilie | Shutterstock & Hepta

Ziua de 20 iulie vine cu o sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși. Aceștia îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, cunoscut ca ocrotitor al recoltelor și aducător de ploi. Încă din bătrâni se spune că Sfântulului Prooroc Ilie poate provoca tunete, fulgere, poate arunca grindină și poate scăpa pământul de secetă și caniculă.

Sfântul Ilie se numără printre Sfinții corecți, buni la suflet și drepți din credința ortodoxă. De altfel, povestea acestuia este una de-a dreptul spectaculoasă. Se spune că Sfânul Ilie a săvârșit un mare păcat, însă pentru care Dumnezeu l-a iertat. Aducătorul de ploi a fost ispitit de diavol să își ucidă părinții.

Tot de Sfântul Ilie se organizează bâlciuri și târguri, în diferite părţi ale ţării.

Tradiții și superstiții de Sfântul Ilie

Articolul continuă după reclamă

Creștinii ortodocși țin cont de mai multe tradiții în ziua de 20 iulie. Se spune că Sfântul Ilie pleacă la vânătoare de diavoli atunci când pe cer apar fulgerele însoțite de zgomotul puternic ale tunetelor, potrivit traditii-superstii.ro.

De altfel, se zice că Sfântul Ilie lovește cu fulgere în locurile în care se ascund demonii pentru a-i alunga. Mai mult decât atât, zgomotul tunetului ar fi provocat de roțile carului tras de cai, cadoul primit de Sfântul Ilie de la Dumnezeu.

Citește și: Sânziene 2022. Tradiții, obiceiuri și superstiții care se păstrează din bătrâni. Ce nu ai voie să faci în această zi

Sfântul Ilie a primit o mare putere din partea lui Dumnezeu pentru a-i distruge pe demoni. Se spune că atunci când mergea cu carul prin cer, acesta îi zguduia tronul lui Dumnezeu, motiv pentru care i-a fost luată puterea dintr-o mână și dintr-un picior.

Tradiția spune că de Sfântul Ilie, pe 20 iulie, se mănâncă nuci și mere, primele roade ale verii care sunt interzise până în această zi. Acestea nu se consumă până atunci pentru a nu aduce ploaia sau pagube asupra recoltei.

Și femeile de la sat au diferite tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie. Acestea culeg busuioc și merg cu el la Biserică pentru a-l așeza la icoane. În plus, femeile împart pachete de Sfântul Ilie pentru sufletele copiilor care au plecat multe prea devreme dintre cei vii.

Superstiții de Sfântul Ilie

Mai multe superstiții dăinuie în ziua de Sfântul Ilie. Creștinii ortodocși poartă la ei ramuri de salcie pentru a se feri de trăsnete pe data de 20 iulie.

De asemenea, oamenii nu trebuie să muncească de Sfântul Ilie pentru că l-ar putea mânia, fapt care l-ar face să se răzbune, aruncând cu fulgere și grindină asupra lor și recoltelor, potrivit sursei citate mai sus.

Citește și: De ce mireasa sau mirele calcă piciorul partenerului în Biserică. Ce semnificație are gestul

Se spune că nu trebuie să plecam într-o călătorie pentru a nu fi trăsniți de Sfântul Ilie. Tot pe 20 iulie, vrăjitoarele merg să culeagă plantele cu ajutorul cărora vor face farmece, deoarece acestea au o putere mai mare în această zi.

O altă superstiție zice că ploaia de Sfântul Ilie prevestește o recoltă săracă. De altfel, creștinii ortodocși își fac cruce pe data de 20 iulie pentru a fi feriți de trăsnetele lui Sfântul Ilie.

Se spune că fetele nemăritate își pot visa alesul de Sfântul Ilie.

Citeşte mai multe ştiri sociale în secţiunea de pe observatornews.ro

„Garsoniera de la Cluj” lovește din nou. Ce chirie cere un proprietar pentru a închiria încăperea cu WC-ul amplasat în b... Motivul pentru care mai multe avioane militare au fost văzute deasupra Bucureștiului. Ce se întâmplă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce a descoperit un șofer de Jeep sub covorașul mașinii, după o ploaie. Imaginile care au atras atenția pe internet | VIDEO
Ce a descoperit un șofer de Jeep sub covorașul mașinii, după o ploaie. Imaginile care au atras atenția pe...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Lucruri obișnuite în Franța, dar greu de acceptat pentru români. Ce a descoperit o româncă stabilită acolo | FOTO
Lucruri obișnuite în Franța, dar greu de acceptat pentru români. Ce a descoperit o româncă stabilită acolo | FOTO
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x