Antena Căutare

Studiu: Ce cred tinerii romani despre proteste

In Bucuresti, pe data de 14 februarie 2012, Asociatia Miscarea Civica Militia Spirituala a lansat studiul „Activismul si cultura protestului la tinerii din Romania” in cadrul unei conferinte din cadrul Facultatii de Istorie din Bucuresti. Studiul in cauza este menit sa traga un semnal de alarma asupra lipsei de motivatie a tinerilor, cu privire la spiritul civic.

„Am vrut sa aflam ce anume mai stiu tinerii de astazi despre concepte precum atitudine, opinie critica, civism, cetatenie, participare cetateneasca. Nu este doar un demers teoretic, ci ne dorim o dezbatere mai larga la nivel social in jurul acestui subiect, convinsi fiind de existenta unui potential mare de implicare al tinerilor in pastrarea unui echilibru democratic real in societatea noastra. Am fost alaturi de tineri atunci cand am ocupat pentru 100 de ore Facultatea de Istorie, anul trecut, iar in acest inceput de an in Piata Universitatii. Prin acest studiu, am vrut sa aflam care sunt cauzele pentru lipsa de motivatie a tinerilor cu privire la implicarea civica", a declarat Mihail Bumbes, presedintele Asociatiei Militia Spirituala.

Ca urmare a concluziilor studiului, Asociatia Militia Spirituala doreste sa atraga atentia asupra unor aspecte care ar trebui sa-i preocupe in egala masura pe toti actorii implicati in bunul mers al democratiei:

• Tinerii cred mai degraba in valori precum dreptatea, respectul si adevarul decat in solidaritate si curaj - doua dintre ingredientele esentiale pentru un comportament real in zona activismului;

• Implicarea civica este, mai degraba, asociata tinerilor care provin din familii cu un venit ridicat, studentilor care urmeaza sau au absolvit o forma de invatamant superior sau persoanelor tinere care apartin unei organizatii si-si motiveaza actiunile in conformitate cu o anumita ideologie;

• Tinerii au tendinta sa socializeze mai degraba online si nu sunt preocupati sa socializeze offline si sa dezbata in cercul de prieteni subiecte cu caracter politic sau teme in conexiune cu implicarea civica;

• Tinerii asociaza protestul mai degraba cu o situatie de risc fizic sau social decat cu o expresie a nemultumirii si dorintei de rezolvare a nedreptatilor sociale cauzate de slaba guvernare.

Studiul a fost realizat de IMAS Marketing si Sondaje, la solicitarea Asociatiei Militia Spirituala. Cercetarea a fost centrata pe grupul de varsta cuprins intre 18 si 29 de ani, subiectii fiind selectati din randul persoanelor cu educatie medie, studenti si tineri care detin un loc de munca in sectorul corporatist.

Vezi AICI raportul IMAS!

VIDEO! Doi tineri din Iasi se amuza dandu-le foc la picioare colegilor de camin... Comunitatea online din Capitala se mobilizeaza pentru deszapezirea spitalelor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce ar trebui să știe părinții după atacul de la Bistrița. Documentarul care arată pericolele ascunse ale internetului
Ce ar trebui să știe părinții după atacul de la Bistrița. Documentarul care arată pericolele ascunse ale...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum reglezi termopanele pentru iarnă ca să nu mai intre frigul în casă. Detaliul pe care mulți români îl ignoră
Cum reglezi termopanele pentru iarnă ca să nu mai intre frigul în casă. Detaliul pe care mulți români îl ignoră
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Anisia Gafton și fiul ei au fost externați. Cum au fost primele momente în noua formulă
Anisia Gafton și fiul ei au fost externați. Cum au fost primele momente în noua formulă Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani!
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani! BZI
Câștigă 5.800 de euro pe lună în Irlanda, dar vor să se întoarcă la Timișoara. Calculele unei românce și reacțiile românilor: „Stai acolo!”
Câștigă 5.800 de euro pe lună în Irlanda, dar vor să se întoarcă la Timișoara. Calculele unei românce și... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Un şofer a lovit mortal un animal dispărut de 200 de ani din România. Mister la un accident din Piteşti
Un şofer a lovit mortal un animal dispărut de 200 de ani din România. Mister la un accident din Piteşti Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x