Antena Căutare

Subiecte și Bareme Simulare Bac 2019 Limba Romană. Când se afișeaza notele

Subiecte și Bareme Simulare Bac Limba Romană. Ce se întâmplă cu notele simularea de anul acesta. Află pe a1.ro toate detaliile de la Simulare Bac.

simulare nacalaureat 2019

Subiecte și Bareme Simulare Bac Limba Romană. Ce se întâmplă cu notele simularea de anul acesta și când sunt afișate. Află pe a1.ro toate detaliile de la Simulare Bac.

A1.ro a publicat toate subiectele la Simulare Bac Limba română, dar și baremele de corectare AICI. Și anul acesta, subiectele sunt realizate de CNEE, Centrul Național de Evaluare și Examinare. “Evaluarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea. În situația în care nu sunt suficienți profesori de specialitate într-o unitate de învățământ, există și posibilitatea de a solicita sprijin din partea profesorilor din alte școli”, spune Centrul Național de Examinare, potrivit edupedu.ro.

Rezultatele de la simulare “vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare”, se arată în comunicatul remis Edupedu.ro.

Notele la Evaluare nu se contestă și pot fi trecute în catalog, la cererea elevilor. Acestea vor fi afișate la aviziere.

Articolul continuă după reclamă

Calendar simulare Bac 2019. Regulament simulare

Testările la simulare încep la ora 9:00 și vor dura 3 ore, similar examenului propriu-zis. Sunt exceptate anumite materii, atât pentru elevii de a-XI-a, cât și pentru cei de a XII-a.

Simularea examenelor de Bacalaureat 2019 se va desfășura la nivel național, ceea ce înseamnă că testarea se va desfășura la aceeași oră în toate liceele din țară, cu aceleași subiecte și cu așteptarea la simulare a tuturor celor 300.000 de elevi de clasele a XI-a și a XII-a.

Subiectele de la simularea Bacalaureatului 2019 sunt elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE), instituția din subordinea Ministerului Educației care creează subiectele pentru toate examenele naționale. CNEE precizează într-un comunicat remis Edupedu.ro că subiectele sunt asemănătoare modelelor publicate pe subiecte.edu.ro.

Însă chiar dacă mai e timp până la probele propriu-zise ale examenului de Bacalaureat, elevii trebuie să-și însușească regulamentul de la Bac și să știe ce nu ai voie să facă. Așadar, iată ce e interzis la Bac:

  • Se interzice candidatilor la examenul de bacalaureat sa aiba, în salile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbracaminte sau încaltaminte, în penare si altele asemenea sau în bancile în care sunt asezati în salile de examen, orice fel de lucrari: manuale, carti, dictionare, culegeri, formulare, memoratoare, notite, însemnari, rezumate, ciorne sau lucrari ale altor candidati etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
  • Se interzice candidatilor sa aiba, în salile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbracaminte sau încaltaminte, în penare si altele asemenea, sau în bancile în care sunt asezati în salile de examen, telefoane mobile, casti audio, precum si orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la retele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidati ori cu exteriorul.
  • Se interzice candidatilor la examenul de bacalaureat sa comunice între ei sau cu exteriorul, sa transmita ori sa schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notite sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidati sau cu exteriorul.
  • Candidatii care încalca regulile mentionat vor fi eliminati din examen, indiferent daca materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent daca au fost introduse de acestia ori de alti candidati, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane si indiferent daca ei au primit ori au transmis materialele interzise.
  • Încalcarea regulilor mentionate va fi considerata tentativa de frauda, iar candidatii respectivi nu mai pot participa la probele urmatoare si sunt declarati „eliminati din examen”, fara posibilitatea recunoasterii, în sesiunile urmatoare, a notelor la probele promovate anterior eliminarii, inclusiv a probelor de evaluare a competentelor lingvistice si digitale. Acesti candidati nu mai au dreptul de a participa la urmatoarele doua sesiuni ale examenului de bacalaureat. Calculul celor doua sesiuni la care candidatii „eliminati din examen” nu mai au dreptul de a participa se face fara luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat.
Barem ROMÂNĂ Simulare Bac 2019. Cum se corectează subiectele... Accident cumplit! Cinci mașini s-au ciocnit violent la Brăila! Fumul gros a acoperit totul (Foto)...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce copiii sunt sărbătoriți și pe 20 noiembrie, nu doar pe 1 iunie. Povestea mai puțin cunoscută a acestei zile
De ce copiii sunt sărbătoriți și pe 20 noiembrie, nu doar pe 1 iunie. Povestea mai puțin cunoscută a acestei zile
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce nu se mai împodobesc brazii de Crăciun ca acum 20 de ani. Decorațiunile care revin în tendințe în 2026
De ce nu se mai împodobesc brazii de Crăciun ca acum 20 de ani. Decorațiunile care revin în tendințe în 2026
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x