Antena Căutare

Torționarul Alexandru Vișinescu a fost condamnat la 20 de ani de închisoare! Decizia este definitivă!

Fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat Alexandru Vișinescu a fost condamnat definitiv, miercuri, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la 20 de ani de închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității, în legătură cu abuzurile exercitate asupra deținuților politici.

Fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat Alexandru Vișinescu a fost condamnat definitiv, miercuri, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la 20 de ani de închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității, în legătură cu abuzurile exercitate asupra deținuților politici.

Instanța supremă a respins atât apelurile declarate de Alexandru Vișinescu, ale celor trei părți civile — Nicoleta Eremia, Elena Iacob și Anca Cernea și ale părților responsabile civilmente — Ministerul de Interne, ANP și statul român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Unul dintre cei trei judecători ai completului a făcut opinie separată, în sensul admiterii apelului declarat de Alexandru Vișinescu și încetării procesului penal în cazul acestuia, ca urmare a prescrierii faptelor.

Pe 24 iulie 2015, Curtea de Apel București l-a condamnat pe Alexandru Vișinescu la 20 de ani de închisoare și degradarea militară pentru săvârșirea infracțiunii de tratamente neomenoase.

Tot atunci, instanța a dispus degradarea militară a lui Alexandru Vișinescu, acesta având de plătit, în solidar cu Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul de Interne și ANP, despăgubiri de 300.000 euro către trei părți civile, urmași ai deținuților închiși la Râmnicu Sărat: Nicoleta Eremia — 50.000 euro, Elena Iacob — 100.000 euro și Anca Cernea — 150.000 euro.

Alexandru Vișinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a fost trimis în judecată pe 18 iunie 2014, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind acuzat de săvârșirea de infracțiuni contra umanității, în legătură cu abuzurile exercitate asupra deținuților politici.

Alexandru Vișinescu

Procurorii susțin că, în perioada 1956 — 1963, Alexandru Vișinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a săvârșit acțiuni și inacțiuni sistematice, care au avut ca rezultat persecutarea colectivității reprezentate de deținuții politici încarcerați, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic.

Astfel, deținuții erau supuși unor condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente și fără să li se acorde îngrijiri sau asistență medicală adecvate.

Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaților prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreționar și abuziv, condițiile de detenție inumane, relele tratamente, bătaia și alte violențe, ignorarea adreselor și sesizărilor formulate de deținuți erau tot atâtea acțiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate.

Alexandru Vișinescu

Principalele categorii de deținuți aflate în penitenciar, așa cum reiese dintr-o notă a lui Vișinescu adresată Consiliului Securității Statului din anul 1967, erau: foști conducători în guvernele burghezo-moșierești și în conducerile PNȚ și PNL; foști conducători ai diverselor organizații subversive; foste cadre de conducere după 23 august 1944; foste cadre MAI după 23 august 1944; foști conducători ai diverselor secte religioase; alte cazuri mai izolate.

"Condițiile de viață din Penitenciarul Râmnicu Sărat, așa cum reies din documente și au fost descrise și de foștii deținuți, au creat premisele apariției unor afecțiuni deosebit de grave, soldate în câteva cazuri cu decesul, probând natura abuzivă și tratamentul neglijent aplicat de comandantul închisorii, lt. col. (r) Vișinescu Alexandru. Regimul impus nu asigura sub nicio formă condițiile minime de supraviețuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentințele se întindeau pe o perioadă care depășea 10 ani. Decesul deținuților survenea, astfel, în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceștia erau torturați fizic și psihic", susțin procurorii.

Până în prezent, au fost identificați 138 de deținuți care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în timpul mandatului lui Alexandru Vișinescu.

Alexandru Vișinescu este și unul dintre personajele ironizate de Mihai Bendeac în show-urile sale.

Profesori români la universitățile de prestigiu din străinătate... Ce se întâmplă cu metroul anul acesta! Schimbările sunt importante!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Lasă-mă, îmi place! Camera 609 | Sezonul 1, episodul 29, 8 decembrie 2023. Diana vrea să se arunce de la balcon!: Nu mai am pentru ce să trăiesc!
Lasă-mă, îmi place! Camera 609 | Sezonul 1, episodul 29, 8 decembrie 2023. Diana vrea să se arunce de la balcon!: Nu mai am pentru ce să trăiesc! Vineri, 08.12.2023, 20:55
Parteneri Ruladă de cartofi cu spanac și bacon. Rețetă pentru gustări delicioase Ruladă de cartofi cu spanac și bacon. Rețetă pentru gustări delicioase Catine.ro Cine este Cenk Torun, protagonistul din Capcana iubirii – Esaret. Află totul despre îndrăgitul actor Cine este Cenk Torun, protagonistul din Capcana iubirii – Esaret. Află totul despre îndrăgitul actor Happy Channel „Golden Gate-ul” de la Brăila. Un inspector explică ce pericole sunt, după ce a fost deschis fără autorizație de la Apele Române „Golden Gate-ul” de la Brăila. Un inspector explică ce pericole sunt, după ce a fost deschis fără... Libertatea.ro Un candidat rus știe lucruri ascunse: Rezultate de necrezut ale lui Putin la alegerile din 2024 și boala lui Un candidat rus știe lucruri ascunse: Rezultate de necrezut ale lui Putin la alegerile din 2024 și boala lui Ziare.com Ce studii are soţia lui Dorin Goian. Nadia este de o frumuseţe uimitoare şi întoarce toate privirile Ce studii are soţia lui Dorin Goian. Nadia este de o frumuseţe uimitoare şi întoarce toate privirile AntenaSport Cătălin Bordea are o nouă relație după divorțul controversat de Livia? Ce au observat fanii în imaginile postate de acesta de la Paris Cătălin Bordea are o nouă relație după divorțul controversat de Livia? Ce au observat fanii în imaginile... Elle Ceaiurile care te scapă de durerile menstruale. Soluții eficiente și rapide pentru femei Ceaiurile care te scapă de durerile menstruale. Soluții eficiente și rapide pentru femei Spynews.ro Cristina Spătar, dată afară din casă chiar de Moș Nicolae, cu tot cu cei doi copii: „Așa s-a întâmplat. Nu pot să zic la televizor”. Artista, declarații nebănuite Cristina Spătar, dată afară din casă chiar de Moș Nicolae, cu tot cu cei doi copii: „Așa s-a întâmplat. Nu... BZI Rona Hartner a fost uitată de celebrități la înmormântare! Aurel Pădureanu și Ioana Tufaru sunt singurii care au condus-o pe ultimul drum Rona Hartner a fost uitată de celebrități la înmormântare! Aurel Pădureanu și Ioana Tufaru sunt singurii care... BZI Motivul pentru care Selly nu își mai cumpără haine de lux Motivul pentru care Selly nu își mai cumpără haine de lux Antenastars.ro Cartofi confiați. Cel mai rafinat mod de a prepara cartofii Cartofi confiați. Cel mai rafinat mod de a prepara cartofii HelloTaste.ro Bani în plus pentru IMM-uri. A fost prelungită data până la care pot fi depuse cererile Bani în plus pentru IMM-uri. A fost prelungită data până la care pot fi depuse cererile Antena3.ro Galaxy S24 Ultra va avea un element de design neașteptat. Surpriza pregătită de Samsung a ajuns pe Internet Galaxy S24 Ultra va avea un element de design neașteptat. Surpriza pregătită de Samsung a ajuns pe Internet useit Horoscopul zilei de 12 decembrie 2023. Săgetătorii câștigă o sumă importantă de bani. Află ce se întâmplă cu zodia ta Horoscopul zilei de 12 decembrie 2023. Săgetătorii câștigă o sumă importantă de bani. Află ce se întâmplă... Catine Surpriză în Europa: România este pe locul doi în topul fericirii din UE. Cum arată clasamentul general Surpriză în Europa: România este pe locul doi în topul fericirii din UE. Cum arată clasamentul general Wall-Street Oana Radu, petrecere de ziua ei fără fostul soț. Cum depășește artista perioada dificilă în care se află? Oana Radu, petrecere de ziua ei fără fostul soț. Cum depășește artista perioada dificilă în care se află? Kudika Iluzia optică banală care îți arată dacă vei avea noroc în decembrie. Ce vezi prima dată în imagine? Iluzia optică banală care îți arată dacă vei avea noroc în decembrie. Ce vezi prima dată în imagine? Playtech Amenda uriașă pe care o primești dacă nu respecți noua regulă pentru apartamente. Amenda uriașă pe care o primești dacă nu respecți noua regulă pentru apartamente. Redactia.ro "Şi-au ales locul, nu s-au dus la întâmplare". Două fete de 15 ani au murit după ce s-ar fi aruncat de pe un turn, în Hunedoara. Una dintre ele ar fi lăsat un bilet de adio "Şi-au ales locul, nu s-au dus la întâmplare". Două fete de 15 ani au murit după ce s-ar fi aruncat de pe un... Observator Infecțiile cu stafilococ auriu: simptome și tratament Infecțiile cu stafilococ auriu: simptome și tratament MediCOOL Fursecuri daneze cu unt, deliciul scandinav de pe masa ta de sărbătoare Fursecuri daneze cu unt, deliciul scandinav de pe masa ta de sărbătoare HelloTaste FOTO. Apariţie în costum de baie la piscină. Cea mai proaspătă milionară din tenisul românesc a încins atmosfera la Dubai! FOTO. Apariţie în costum de baie la piscină. Cea mai proaspătă milionară din tenisul românesc a încins... ProSport Locul din România în care te cazezi fără să plătești. Totul este GRATIS Locul din România în care te cazezi fără să plătești. Totul este GRATIS Gandul Alocația eliminată de Guvern de la 1 ianuarie 2024. Modificările se aplică și în cazul Venitului Minim Garantat Alocația eliminată de Guvern de la 1 ianuarie 2024. Modificările se aplică și în cazul Venitului Minim Garantat CanCan Sarcina molară. Care sunt simptomele și cum se tratează Sarcina molară. Care sunt simptomele și cum se tratează DeParinti Adele îi este recunoscătoare mamei lui Rich Paul pentru felul în care și-a educat fiul. Artista a vorbit despre cartea pe care iubitul ei a publicat-o Adele îi este recunoscătoare mamei lui Rich Paul pentru felul în care și-a educat fiul. Artista a vorbit despre... ZUTV Cea mai fericită țară din Europa. Pe ce loc surprinzător se află România Cea mai fericită țară din Europa. Pe ce loc surprinzător se află România UseIT Kimchi. Cele mai populare murături coreene Kimchi. Cele mai populare murături coreene Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


Video Mireasa sezonul 8, 11 decembrie 2023. Cine sunt concurenții care au depus actele la Starea Civilă Mireasa sezonul 8, 11 decembrie 2023. Cine sunt concurenții care au depus actele la Starea Civilă Luni, 11.12.2023, 16:57
Ultimele știri
x