Antena Căutare

Trei minori au ajuns în comă alcoolică la spital! Micuții au folosit banii de la colind pentru a cumpăra coniac

Doi minori din comuna Duda, județul Vaslui, au fost găsiți inconștieți pe stradă, lângă o sticlă de coniac. Copiii au fost duși de urgență la spital, unde medicii au constat faptul că se aflau în comă alcoolică.

Trei minori au ajuns în comă alcoolică la spital! Micuții au folosit banii de la colind pentru a cumpăra coniac

Cei doi copii au fost preluați de Ambulanță, din comuna Duda, în comă și duși la spitalul din Huși, după ce au fost la colindat iar cu banii strânși au cumpărat alcool. Apelul către numărul de urgență a fost dat de un localnic, care a observat că minorii sunt beți și nu reacționează.

„Este vorba despre doi copii, un băiat și o fetiță de 12 ani care au fost găsiți inconștienți și cu sticla de coniac lângă ei", a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.

După câteva ore un caz asemănător s-a întâmplat în cealaltă parte a județului Vaslui, în comuna Iana, unde o tânără de 16 ani a avut nevoie de ajutor din partea unui echipaj de la Serviciul de Ambulanță, după ce i s-a făcut rău din cauza consumului exagerat de alcool.

Cine este schiorul care a accidentat grav un copil, la Sinaia... Povestea tragică a unui milionar! David Glasheen a ajuns să trăiască cu câinele după ce a pierdut toată averea...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Situație dramatică pentru populația României. Numărul naşterilor a scăzut. Ce se petrece cu sporul natural
Situație dramatică pentru populația României. Numărul naşterilor a scăzut. Ce se petrece cu sporul natural
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Influencerul Makaveli, sub control judiciar. Ce faptă și-a recunoscut la audieri
Influencerul Makaveli, sub control judiciar. Ce faptă și-a recunoscut la audieri
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D și trei muncitori
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D... Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan BZI
Horoscop săptămânal, 15 - 21 iunie 2026: Renunți la pace pentru a-ți redefini limitele personale
Horoscop săptămânal, 15 - 21 iunie 2026: Renunți la pace pentru a-ți redefini limitele personale Jurnalul
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței Kudika
Panicǎ într-un bloc din Timișoara! O explozie a fost urmată de incendiu. Trei persoane au ajuns pe mâna medicilor
Panicǎ într-un bloc din Timișoara! O explozie a fost urmată de incendiu. Trei persoane au ajuns pe mâna medicilor Redactia.ro
Industria mamelor surogat, episodul II. Medicii, în reţeaua ilegală:
Industria mamelor surogat, episodul II. Medicii, în reţeaua ilegală: "Îţi dau o fată de la Iaşi, are 18 ani" Observator
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate?
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x