Antena Căutare

Vremea întoarce foaia brusc în a doua zi a lunii lui Cuptor: VINE CANICULA, cu temperaturi foarte ridicate și aer irespirabil. Pregătiți?

Vremea din 2 iulie se anunță ameliorată sub aspectul temperaturilor și al ploilor. Prognoza meteo aduce schimbări majore de temperatură.

Luna lui Cuptor are un start tipic: cu temperaturi foarte ridicate! Vremea din 2 iulie se anunță ameliorată sub aspectul temperaturilor și al ploilor. Prognoza meteo aduce schimbări majore de temperatură.

Potrivit ANM, în luna iulie, temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât în mod normal în regiunile sudice şi sud-estice şi vor fi, în general, apropiate de mediile climatologice, în restul ţării. Media valorilor termice pentru intervalul analizat se situează la 20,2 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între 17 şi 21 de grade Celsius, în Oltenia, dar vor ajunge şi la 24 de grade Celsius, în Muntenia şi Dobrogea.

La nivel de precipitaţii, în luna iulie, acestea vor fi deficitare, în cea mai mare parte a ţării, comparativ cu media multianuală stabilită la 77,8 l/mp. Cu toate acestea, în zona Moldovei sunt prognozate cantităţi medii de precipitaţii de până la 112 l/mp, în Muntenia până la 102 l/mp, iar în Transilvania şi Oltenia, de până la 100 l/mp. Totodată, în Dobrogea cantităţile medii de precipitaţii sunt estimate a se încadra între 17 şi 47 l/mp, în Crişana între 61 şi 84 l/mp, iar în Banat nu vot depăşi 93 l/mp.

Vremea 2 iulie la București

Articolul continuă după reclamă

Potrivit vremea.ro, cerul se menține în mare parte senin, temperaturile sunt în creștere și ating 25°C. Nu va mai ploua, temperaturile minime ating 13°C. Vântul suflă moderat. Vremea se va încălzi treptat până la normalul perioadei.

Prognoza meteo pentru 2 iulie la București

Cerul se menține în mare parte senin, temperaturile maxime ating 22°C, iar cele minime 11°C. Vântul suflă moderat, nu mai sunt șanse de precipitații. Ploile revin la munte în weekend.

URGIA s-a dezlănțuit asupra ROMÂNIEI! Imaginile DEZASTRULUI! Sute de oameni disperați sunt SCOȘI DIN CASE

Se îngroașă gluma! Un NOU COD PORTOCALIU valabil pentru ZILELE URMĂTOARE! Zonele vizate!... Vremea schimbă foaia! CODUL PORTOCALIU de inundații, prelungit până luni, la ora 16.00!...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum va fi vremea până pe 14 septembrie 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara
Cum va fi vremea până pe 14 septembrie 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
România, sub Cod de caniculă! Urmează nopți tropicale și temperaturi de până la 39 de grade Celsius. Ce zone sunt vizate
România, sub Cod de caniculă! Urmează nopți tropicale și temperaturi de până la 39 de grade Celsius. Ce zone...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x