Antena Căutare

Zile libere 2019: Vești proaste pentru români: ce se întâmplă cu următoarele două zile libere

Vești proaste pentru români: Următoarele două zile libere din calendarul sărbătorilor legale pică în weekend. Află care sunt și dacă vor fi acordate

zile libere 2019

Vești proaste pentru români: Următoarele două zile libere din calendarul sărbătorilor legale pică în weekend. Află care sunt și dacă vor fi acordate

Potrivit calendarului sărbătorilor legale în România, până la finele lui 2019 mai sunt patru zile libere prevăzute de lege: este vorba despre Sfântul Andrei, pe 30 noiembrie, 1 Decembrie, Ziua Națională a României, și prima și a doua zi de Crăciun, respectiv, 25, 26 decembrie 2019.

Dintre aceste sărbători, atât Sfântul Andrei, cât și Ziua Națională a României pică în zile de weekend, care sunt, oricum, zile nelucrătoare, respectiv sâmbătă și duminică.

Astfel că, cel mai probabil, salariații din România ar putea să nu se bucure de aceste două zile libere legale de la stat.

Articolul continuă după reclamă

Calendar zile libere 2019

  • 30 noiembrie (sambata) Sfântul Andrei
  • 1 decembrie (duminica) Ziua Națională a Romaniei
  • 25 decembrie (miercuri) Crăciunul
  • 26 decembrie (joi) A doua zi de Craciun

Zile libere 2019: ce se întâmplă dacă muncești în zile libere legale

Angajatorii au obligația de a acorda aceste zile libere salariaților sau să acorde compensații angajaților care trebuie să se prezinte la lucru. Munca în zilele nelucrătoare de sărbătoare legală se compensează cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Dacă nu se acordă zile libere, salariații trebuie să primească un spor salarial de cel puțin 100% din salariul de bază. Angajatorii care nu acordă salariaților timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 și 10.000 de lei.

Citește și:

1 Martie, sărbătoare națională cu zi liberă din 2020. Cum motivează autoritățile decizia proiectului de lege​

Om de afaceri italian, trimis în judecată de DNA Craiova după ce ar fi obţinut pe nedrept fonduri europene nerambursabil... Încă o zi liberă de la stat pentru români! De ce vor autoritățile să declare 1 Martie zi liberă pentru bugetari...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto, 13 septembrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,48 milioane de euro. La Joker, reportul este de 1,3 milioane de euro
Rezultate Loto, 13 septembrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,48 milioane de euro. La Joker, reportul este de 1,3...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce obișnuia să mănânce Elvis Presley la restaurantul său preferat. Preparatul se servește și astăzi, după aproape 70 de ani
Ce obișnuia să mănânce Elvis Presley la restaurantul său preferat. Preparatul se servește și astăzi, după...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x